Deputatul Adrian Pau: „Apariția unui incinerator la Colterm este prea puțin probabilă”....

Deputatul Adrian Pau: „Apariția unui incinerator la Colterm este prea puțin probabilă”. Ce motiv ABSURD s-a găsit pentru o eventuală deviere a centurii de sud a Timișoarei VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Deja de ceva timp, de când Colterm întâmpină probleme financiare, timișorenii abonați se află într-o oarecare nesiguranță. Invitat la emisiunea PRESSALERT LIVE, Deputatul Adrian Pau (PSD), a dezbătut această problemă, dar și cea legată de incineratorul de deșeuri, care încă a rămas doar la nivel de discuție.

„Am discutat cu premierul Grindeanu pe această temă, dar cred că în momentul de față apariția unui incinerator nu se poate întâmpla. Sunt foarte multe societăți de termoficare în faliment, sunt orașe ca Drobeta Turnu Severin, care nu are apă acldă de un an de zile, la Arad cred că este în insolvență, la Craiova, din nou, într-o situație delicată. Colterm, la Timișoara, rezistă și datorită bănățenilor care sunt niște oameni ce-și plătesc datoriile la timp în mare parte. Discuția trenează de foarte mult timp. Vizavi de incinerator nu se poate realiza din cauza proectului de deponeu de la Ghizela. Toate societățile comerciale trebuie să își trimită acolo deșeurile, altfel riscăm sancțiuni din partea UE. Cunosc speța pentru că una dintre primăriile din Timiș nu semnase și risca sancțiuni din partea UE. Din acest punct de vedere cred că este un proiect irealizabil. Când eram consilier local erau probleme referitoare la costurile din care se poate realiza materia primă. Costul cărbunelor se dubla, cantitatea era poate puțin mai îndoielnică”, a menționat Adrian Pau.

Chiar și mărirea de capital, crede acesta, nu poate salva Colterm din situația delicată. „Nici acea infuzie de capital din partea Guvernului Ponta nu au reușit salvarea Colterm.


Sunt foarte multe societăți în țară în această situație. Dacă o altă infuzie de capital ar certifica salvarea Colterm, sigur ar fi o prioritate pentru guvernul Grindeanu”, a specificat deputatul PSD în studioul HDV.

Ca și exercițiu de imaginație, Adrian Pau a spus că în cazul în care Colterm ar rămâne fără bani, și impliciti timișorenii fără apă caldă „o ipoteză de genul acesta ar fi sinistră. În condiții normale Colterm este societatea Primăriei Timișoara. Va fi greu să deconteze Guvernul, dar atâta timp cât un copil o ia pe căi greșite, este problema părintelui. Este foarte greu să găsim vinovat într-o altă zonă decât a celor care s-au implicat în conducerea Colterm, pentru că nimeni din Guvernu nu a spus cine să conducă societatea”.

Legat de liniștea din partea PSD Timiș, mai ales după plecarea lui Alfred Simonis ca și deputat, invitatul PRESSALERT LIVE a spus că „de fiecare dată, în consiliul local, au fost două – trei persoane mai vizibile. Într-adevăr, Simonis era implicat, de aceea a fost promovat”.

Momentul vizitei premierului Sorin Grindeanu la Timișoara nu a fost nicidecum fructificat de primarul Nicolae Robu. „Este strict problema dânsului. Cred că trebuia să se prezinte la vizita cu premierul, venise și cu o parte din miniștrii cabinetului alături de care puteau să gândească soluții pentru Timișoara. În general, cred că obiectivele trebuie să se realizeze, nu contează pe ce teren. Problema este vizavi de centură, de autoritatea de la mediu, care a constatat că în zona de sud ar trebui să trăiască urși. Este ceva de nedescris! Nu am o destinație foarte clară, se găsește pe traseul centurii de sud a orașului, fapt pentru care se propune o variantă ocolitoare care practi dublează costurile. Acest lucru va trebui rezolvat. Premierul Grindeanu va spus că va avea o discuție. Nu am văzut niciodată urși lângă Timișoara”, a spus, stupefiat, Adrian Pau.

Cât despre noua sală polivalentă, de care Timișoara are atâta nevoie, deputatul PSD a specificat că „se poate construi în Giroc. Șoseaua se extinde pe 4 benzi, se poate ajunge foarte ușor. Nu văd probleme, de ce să nu fie sala în Giroc, sunt orașe importante în Europa unde stadioanele sunt la periferie. Spre exemplu, actuala sală are probleme cu parcarea”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.