Lecţia Bajaga

Lecţia Bajaga

2
DISTRIBUIȚI

zoltanvarga 22

Cu câteva zile în urmă, am avut privilegiul de a mă număra printre cei aproximativ 30.000 de oameni care au asistat la un concert memorabil cu Bajaga I Instruktori în cetatea Kalemegdan din Belgrad. Dincolo de ploaia torenţială şi atmosfera mirifică creată de fanii celebrei trupe condusă de Momcilo Bajagic, am sesizat un aspect care ar trebui să ne dea de gândit. Cei 30.000 de oameni de la Bajaga au plătit fiecare câte un bilet de intrare pentru acest spectacol. Desigur, e cât se poate de normal, veţi spune. Tocmai. Ar mai fi de adăugat şi faptul că preţul biletelor a oscilat între o mie şi trei mii de dinari. Adică de la 2.500 la 7.700 de forinţi. Lăsând gluma la o parte, de la 39 lei până la 117 lei. Încă o dată mă simt nevoit să repet: 30.000 de oameni au plătit această intrare pentru a-I vedea la treabă pe cei de la Bajaga.


Printre ei s-au numărat spectatori veniţi din  România, Slovenia, Croaţia, Polonia  şi aşa mai departe.

La câteva ore după întoarcerea în Timişoara, am avut ocazia să asist la un concert susţinut pe platoul din faţa Stadionului Dan Păltinişanu. Unde pe scenă se produceau cei de la Iris. Evident, intrarea era liberă. Evenimentul făcea parte dintr-un festival promovat „după ureche“. La Timişoara am văzut aproximativ o sută de fani ai celebrei trupe (hai, poate două sute) şi vreo 900 de rătăciţi prin zonă. Trecând peste faptul că locaţia arăta ca un soi de chirvai modern, cu maşinuţe şi vată pe băţ, chestiunea făcea parte din acea serie de „treburi care trebuiesc făcute pentru a toca nişte bani publici şi nu prea, care ne-au rămas din nu ştiu ce ocazie“.

Şi trecând şi peste acest aspect, mă văd nevoit să vă atrag atenţia asupra cifrelor. Şi a obiceiurilor. În momentul când vom vedea o trupă autohtonă care să adune 30.000 de plătitori de bilete în Timişoara, la un concert, vom putea face eventuale comparaţii. Până atunci, însă, rămânem la festurile noastre gratuite cu rătăciţi care cerşesc ţigări şi bere şi speranţa că poate peste câţiva ani, vom avea şi noi parte de normalitate. Din toate punctele de vedere.

 

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.