De departe unul din cele mai populare subiecte legate de urbea de pe Bega este reabilitarea centrului istoric. Dacă știrile cu absența muncitorilor de pe șantier sau cu faptul că termenul, de finalizare a proiectului a fost extins au încins spiritele, cireașa de pe tort rămâne Piața Libertății sau mai exact pavarea acesteia fără plantarea de copaci. Iar dacă primarul Nicolae Robu este excesiv de preocupat să posteze imagini cu el din vacanță sau chiar un videoclip în care înoată, nu același interes este manifestat față de a lămuri un subiect delicat precum cel al copacilor din urbea de pe Bega.
Canicula din ultimele zile a fost un prilej numai bun ca timișorenii nemulțumiți de modul în care a fost amenajată zona să posteze pe rețelele de socializare poze care indică temperaturi la sol de peste 45 de grade.
Momentan nimic nu este definitiv legat de numărul de copaci sau de distribuția acestora. Conform ultimelor declarații făcute de edilul șef Nicolae Robu în zonă vor fi plantați circa 50 de arbori, care ar putea fi amplasați pe aliniamente în fața Garnizoanei și a Cercului Militar astfel încât să dea impresia de străjeri ai cetății. De fapt, marea miză se leagă de faptul că edilul Robu nu dorește amplasarea copacilor în centrul pieței. Iar arhitecții spun că aceștia nu ar arăta bine în fața vechii primării.
Deși Robu și-ar fi dorit o piață fără copaci, modificarea nu va fi posibilă sau dacă ar fi, ar putea să coste. Șeful ADR Vest, Sorin Maxim, a declarat pentru PRESSALERT.ro vizavi de reabilitarea Pieței Libertății că „primăria trebuie să respecte proiectul cu siguranţă altfel le luăm banii înapoi. Ce e în proiect trebuie făcut ca în proiect. Noi vom face verificări în acest sens”. Maxim a mai precizat că modificările pot fi făcute doar cu revizuire de proiect tehnic. Conform proiectului elaborat și depus la UE copacii din Piața Libertății ar trebui dispuşi astfel.
Felicitări Loredana! Să strigi cât poţi în numele nostru, legat de acest subiect. Îţi mulţumesc că eşti alături de noi!
Noi mergem prin Piata Rosie la 45 de grade si oligofrenul asta narcisist inoata in Sicilia, nu? Nu exista referendum de demitere a acestui papagal dezastru?
Probabil se vor aduce ghivece cu palmieri si jardiniere cu panselute…
foarte bine ca nu mai pun copacii.
Asta e la -ti votat ,data viitoare uitati -va bine cu cine votati .
„Banatu-i fruncea”?! Cum se face ca timisoara a avut si are numai primari vai mama lor. Poate la anul o sa avem si noi unul mai bun!!!
Daca mai crede cineva ca poate alege pe cineva, la orice alegeri, atunci incercati sa-l dati jos.
Si nu, nu imi place cum arata Piata Libertatii.