Tânăr TÂLHAR, reţinut după ce s-a folosit de spray lacrimogen pentru a...

Tânăr TÂLHAR, reţinut după ce s-a folosit de spray lacrimogen pentru a fura smartphone-ul unui amic

0
DISTRIBUIȚI

Actele de agresiune continuă în vestul ţării şi vin mai ales din partea tinerilor, care recurg la fel de fel de metode pentru a fura. Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Reşiţa a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Caraş-Severin, după o astfel de faptă de tâlhărie calificată.

În data de 5 mai, în jurul miezului nopţii, tâlharul a intrat într-o scară de bloc din Reşiţa şi s-a folosit de spray lacrimogen pentru a-i fura unui alt tânăr telefonul mobil, după care a luat-o la fugă.


Trei zile mai târziu a fost reţinut însă de oamenii legii şi arestat, urmând să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Reşiţa pentru dispunerea măsurilor legale.

Telefonul mobil în valoare de 2.800 de lei a fost recuperat şi restituit vătămatului. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.