Dincolo de pseudo – nostalgii și patriotism local ieftin, Timișoara se poate mândri cu o serie de momente care au definit într-un fel sau altul scena muzicală a României. Printre numeroasele exemple care ar putea veni în sprijinul afirmației anterioare se numără și un episod petrecut cu mai bine de două decenii în urmă, în zona cunoscută drept Elizabetin, desfășurat în incinta primului club de blues de blues din oraș, Crossroads. Situat pe strada Gheorghe Doja, în apropierea locului unde a pornit flacăra Revoluției din 1989 și nu departe de unde au copilărit Nicu Covaci, Moni Bordeianu sau Ilie Stepan (printre mulți alții!), clubul cu pricina a fost gazda unui „jam session” memorabil într-o sâmbătă de mai a anului 1996, care a reunit „sub aceeași umbrelă“ o serie de personalități marcante ale muzicii.
„Încăperile subterane ale clubului Crossroads au fost în acea zi de sâmbătă neîncăpătoare pentru numărul mare de melomani și muzicanți, așa că au fost ocupate și bordurile de la marginea carosabilului și chiar automobilele parcate în apropierea intrării. Primul care a spart gheața a fost chiar gazda, chitaristul Zsolt Szabo, care i-a invitat pe scenă pe Liviu Manciu (chitară), Lică Dolga (baterie) și Traian Bicica (bas, a cântat cu Adi Dinu și grupul Abra, în Germania). A doua repriză i-a adus pe scenă pe profesor și pe elev, Grigore Bujor Hariga (Pro Musica) și tănărul Horea Crișovan (Neurotica), susținuți ritmic de motorul Quo Vadis, Joe Gaspar (bas și voce) și Szilard Țiți Borbely (tobe). Cu câteva intervenții s-a remarcat și Edi Neumann (saxofon). Nu a fost un program prestabilit, așa că, la un moment dat am rămas cu toții uimiți când Hariga i-a oferit cu generozitate chitara Gibson lui Kajtar Arpad, unul din marii chitariști ai orașului în perioada 1966 – 1974, cu grupurile Reflex, Univers, Clasic XX“, a povestit Mimo Obradov în capitolul dedicat acestui „jam session” din cartea sa „Peste rock și după roll“.
„Orice adunare de talent și omenie face bine sufletului. Atunci eram plini de speranță. Siguri că lumea e corectă. Echidistantă. Și simplitatea, gestul în sine ajunge. Cine se gândea la «revoluția muzicală» la butaforia ce avea să urmeze? Eu pe atunci eram în Neurotica. Scene mari. Turnee cu profesori supărați că nu ajung la ore. Am fost bucuros că m-au invitat. Asta nu s-a schimbat nici acum. Pe atunci toate erau clare. Generația mea are eroi. Palpabili. La distanță de un telefon sau un email. Așa era și este și acum Dixie Krauser pentru mine în 1996 . Am cântat. Am.mulțumit. Ne-am îmbrățișat. Și viitorul era al celor de pe scenă. Timișoara zămislea talente și artă. Mainstream-ul din cartoane paiete și confetti care a urmat, a îngropat acest spirit creativ. Acei oameni sufletiști de pe scena Crossroads , cu mici excepții, poate au asistat pasiv sau (dureros) activ la operațiunea «Microfonul de gips (carton)». Ce vremuri… Ne mai vedem prin oraș… unii cu chitara în brațe, alții cu copiii de mână. Dar focul interior și lumina din ochi e tot acolo“, a spus Horea Crișovan.
Un alt participant la irepetabilul jam – session desfășurat în 26 mai 1996 la Crossroads, Arpad Kajtar, ne-a dezvăluit că a aflat de acest „happening” prin intermediul televizorului. „Am aflat de acest jam session întâmplător. Mă uitam la un program difuzat de TVR Timișoara și l-am văzut pe Dixie Krauser, care era invitat special. Am vorbit cu el la telefon și m-a invitat la Crossroads. M-am dus fără chitară, fără nimic la mine, nu știam ce o să fie. Erau o sumedenie de artiști pe acolo, am cântat cu chitara lui Bujor Hariga, țin minte că el îmi regla tonurile. Am avut o repriză cu regretatul Boița (n.r. – Alex Perin Boița) și am mai cântat și cu alții. A fost un jam session memorabil care a ținut până dimineața. Clubul era arhiplin, stătea lumea pe jos. Am mai cântat o singură dată acolo, tot cu Boița. A fost într-adevăr un jam – sesion memorabil“, spune el.
„A doua mare surpriză a nopții s-a produs din mers, când a preluat chitara de la Zsolt, un alt virtuoz timișorean, plecat de mai mulți ani în Occident, Alex Boița Perin, cândva membru al grupurilor Pro Musica, Betta, KPK, Roșu și Negru, era acasă pentru a mixa și a ajuta la realizarea proiectului Sensul Vieții al lui Ilie Stepan.
Punctul culminant al acestui supersession, totodată și capacul acestei senzaționale cântări a cântărilor, a fost atins de Alex Perin, Dixie Krauser și Vasile Dolga, interpretând piesa I ve been Down So Long (după The Doors) și un blues ce nu permite decât un calificativ: senzațional. Over. Irepetabil“, spune Mimo Obradov.
„Îmi amintesc cu drag de acea seară când am cântat alături de colegii mei din Quo Vadis și alături de muzicieni importanți care au revenit în țară atunci în Timișoara. Am fost foarte bucuros de apariția acestui club datorită ambiției lui Zsolt Szabo și Andras Ferencz. A fost un loc unde s-au întâmplat multe momente muzicale deosebite. Îmi dau seama acum că nu am apreciat atunci ce aveam… bine… eram tineri pe atunci aveam 24 – 25 de ani. Am simțit bucuria de a cunoaște alți muzicieni mai experimentați, mai în vârstă, mai cu trecut în muzica din zona noastră. Au fost multe serii de jam sessionuri . Mi-aș dori să existe din nou și-n zilele noastre un asemenea loc unde se ascultă muzică bună. Îmi amintesc de mobilierul din lemn natur rustic…și că totdeauna era plin de fum acolo… Crossroads a fost locul de întâlnire a multor muzicieni. Cinste celor care continuă să cânte… care simt asta și duc mai departe… și celor care nu mai duc mai departe: Boița și Lică Dolga“, și-a amintit Laci Farkaș, chitaristul formației timișorene Quo Vadis.
Memorabilul eveniment organizat oarecum ad – hoc a fost prilejuit de prezența în țară a muzicienilor Dixie Krauser și Tavi Iepan, care au lansat atunci albumul „Buy now, pay later“, de Flying Wood.
„În acea vreme am fost în doi, cu Dixie Krauser, să promovăm caseta și CD-ul Buy now pay later. Prima oară am lansat discul la magazinul Muzica din centrul Bucureștiului și după aceea am venit la Timișoara unde am lansat albumul la librăria Eminescu. Jam session-ul a fost planificat cu Lică Dolga, pentru că el era foarte dornic să cânte cu noi …ne vedeam destul de rar… mai ales cu Dixie, cu care cântase atâția ani. Așa că el a dat câteva telefoane pentru loc și s-a rezolvat în doi timpi și trei mișcări cu ajutorul lui Zsolt Szabo. După ce am prezentat albumul la Timișoara, unde au fost mulți prieteni și colegi de breaslă…acțiunea a fost «organică»… a mers propaganda direct mai departe. La acest session au început și primele discuții cu Lică despre muzica din plăcere fără să ai un scop final, discuții care s-au concretizat prin formația Locatarii. Eu am cântat cu Dixi și Lică una sau două piese după care m-am dedat audiției alcolului și altor lucruri plăcute care țin de rock`n roll… Ce mai știu este că eu l-am introdus pe Boița, în session, că vroiam să mai reascult feelingul de KPK (n.r. – formație care a activat pe vremuri în Timișoara), ocazie unică, după cum s-a dovedit. A fost un session memorabil. și irepetabil. Nu avem cum să ne întoarcem în timp că atunci nu am mai pleca de acolo am cânta încă și acuma…”, spune Tavi Iepan despre acest eveniment de neuitat din istoria muzicii timișorene.
„Nici cei din public nu s-au lăsat mai prejos, prezente fiind personalități care au contribuit la crearea imaginii pe care Timișoara a avut-o înainte și după 1989: Mircea Chinezon (cu scurte intervenții spontane la microfon), Bela Kamocsa, Mircea Bunea, Tiberiu Sukis Szucs (cândva cel mai apreciat roadie din țară, cu Phoenix și Pro Musica), Sorin Bocerean (atunci manager al grupului Cargo și organizator de concerte), William Kovacs (pictor, boem), Paia Sepi (boem, singurul care a reușit să adoarmă în timpul sessionului!), câțiva oameni din mass – media, femei frumoase, pletoși, rași în cap, chelioși, bărboși“, spune Mimo Obradov .
