Politehnica a avut mult chef de fotbal în primul test din anul...

Politehnica a avut mult chef de fotbal în primul test din anul 2022. Jucători noi, marcatori în jocul cu Dumbrăviţa

0
DISTRIBUIȚI
Foto: sspolitehnica.ro

Politehnica Timişoara a disputat după masă la Baza 2 abia primul test al anului. Poate şi de aceea pofta de a marca a alb-violeţilor a fost mare. Echipa pregătită de Nicolae Croitoru s-a impus cu 7-0 în faţa divizionarei C CSC Dumbrăviţa, formaţie care s-a prezentat însă cu un lot de doar 16 jucători. Gazdele au avut şi un nume nou în partea secundă, fundaşul Denis Giosu, care a evoluat în ligile inferioare din Italia.

Scorul a fost deschis rapid de Olariu (min. 9), Gerbi putea majora diferenţa, dar următoarea reuşită a venit în minutul 26, după o acţiune marca Tavi Ursu, finalizată cu o scăriţă peste portar. Scorul a rămas strâns până cu 20 de minute înainte de final. După ce nou venitul Sîntean l-a copiat pe Gerbi şi a trimis în bară (65), Giosu a făcut 3-0 cu capul din „libera” lui Andrei. Debut cu gol a fost şi pentru Alex Iamandache (73), cu o reluare simplă din centrarea lui Vukoje. Trei minute a marcat şi Doru Andrei, după o acţiunea în care a driblat şi portarul. Apoi scorul a căpătat proporţii prin a doua reuşită a lui Iamandache (78). Pentru ca, în final, Andrei (85) să mai puncteze şi el o dată, după o minge primită de la Sîntean.

De la timişoreni au lipsit din motive medicale Rogosic, Mera şi Zaluschi. Următorul amical al Politehnicii va fi în fief-ul Reşiţei, sâmbătă, de la ora 13.

Politehnica: Devenish-Meares (37, Păduraru) – Sofran, Bocşan, Scutaru, Pamfile – D. Radu, Olariu, Ignea, Erceanu – Ursu, Gerbi (repriza I); Păduraru (75, Cuzmanovici) – Plumbuitu, Moţiu, Giosu, Oanea – D. Andrei, Lazăr, Bakoş, Vukoje – Sîntean, Iamandache (repriza a II-a). Antrenor: Nicolae Croitoru.

CSC Dumbrăviţa: Trifon – L.


Bodri, Bura-Kot, Vidican, Ghinescu – Zurbagiu, Schinteie – Tismonar, Martinov, Grigoriu – Făgărășanu. Rezerve: Mikloș – Bain, Paunchici, Olaru și Ciubotariu. Antrenor: Cosmin Stan.

„A fost primul joc, venind după trei săptămâni şi jumătate de pregătire. Ne interesa să avem atitudinea potrivită, pentru că ne aşteaptă jocuri foarte grele. Factorul fizic desigur că era şi el foarte important, şi cred că s-a văzut că toată lumea a depus efort, şi să încercăm să aplicăm în joc ceea ce am lucrat în antrenamente, chiar dacă sunt şi lucruri care nu ies foarte bine. Însă e normal pentru această parte a pregătirii. Repet, atitudinea era pe primul plan, pentru că cred că acesta e punctul de plecare. În mare parte putem să spunem că (lotul) e definitivat. Mai e posibil să apară un jucător… dar în mare parte e definitivat”, a declarat Nicolae Croitoru, „principalul” Politehnicii.

„Cred că s-au integrat destul de bine, e un proces care va dura mai mult. Sunt jucători care se adaptează mai repede, sunt jucători care necesită o perioadă mai îndelungată, dar eu cred că alegerile sunt bune”, a precizat tehnicianul cu referire la numele noi.

De partea cealaltă, pe lângă absenţele medicale, dumbrăviţenii s-au lovit şi de o problemă neobişnuită, Andrei Andrei, David Berivoiescu şi Florin Dobie au decis că fotbalul nu mai e pentru ei.

„În prima fază, la problemele de lot pe care le avem noi, cu mulţi jucători bolnavi, mulţi care, spre surprinderea mea, au renunţat la fotbal, sunt trei jucători în această situaţie în aceste zece zile de când am început pregătirea. În prima fază am zis că e un meci care poate nu ar trebui să se joace pentru noi, dar acum cred că ne prinde foarte bine acest meci. E clară diferenţa foarte mare de pregătire. E diferenţă mare de ritm, ei au avut un ritm foarte bun de joc. Se vede că sunt mult avansaţi faţă de noi în pregătire. Dar ne prinde foarte bine în momentul de faţă. Pentru că ne-am dat seama unde suntem. Ne-am dat seama ce avem de lucrat în continuare şi pe ce posturi mai avem nevoie de jucători. Un singur jucător avem cu covid, restul sunt răciţi, testele sunt negative, dar răciţi cu simptome destul de urâte… Noi sperăm să luăm nişte juniori născuţi 2003-2004, poate chiar 2005. Pentru că în momentul de faţă lotul e descompletat, nu suntem bine acoperiţi pe posturi, dar timp avem, campionatul începe destul de târziu, în martie Se ştie că perioada de transferuri se termină în data de 14 februarie, dar sperăm ca până atunci să mai găstim unu-doi copii talentaţi”, a spus şi Cosmin Stan, antrenorul oaspeţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.