Circulație îngreunatâ în a doua zi de Paşti pe DN 6, în zona localității Plugova (județul Caraș-Severin), la km 397, unde pe o porțiune de aproximativ 300 de metri sunt fisuri la partea carosabilă, creându-se o diferență de nivel care afectează circulația rutieră.
Momentan se efectuează lucrări pentru remedierea provizorie a situației.
În zonă a fost instalată semnalizare rutieră temporară, iar două echipaje din cadrul Serviciului Rutier Caraș-Severin acționează pentru dirijarea circulației și prevenirea evenimentelor în trafic.
„Rugăm conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră instituită, precum și indicațiile polițiștilor rutieri, să dea dovadă de răbdare și să circule cu atenție sporită!”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
UPDATE Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță cu utilajele lucrează pe DN6, în localitatea Mehadia din județul Caraș-Severin, pentru a remedia tasarea apărută în urma precipitațiilor abundente.
Potrivit CNAIR, săptămâna trecută au fost făcute lucrări de remediere la tasarea produsă anterior pe DN6 în zona localității Mehadia, pe dealul Plugovei.
„Se intervine în permanență pe DN6, zona localității Mehadia, județul Caraș-Severin. Aceste tasări s-au produs în urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă. Pentru remediere s-au făcut lucrări la șanțuri de gardă, un dren longitudinal de 50 metri lungime, excavații, trei drenuri transversale pentru captarea infiltrațiilor de apă din sistemul rutier, s-a refăcut apoi sistemul rutier cu geotextile, piatră brută, balast, strat de piatră spartă și trei straturi de asfalt”, a anunțat CNAIR.
Tasarea a fost remediată în regim de urgență, pe o grosime de peste doi metri, dar s-a constatat că este o tasare de mai mare adâncime pentru care este nevoie de lucrări mai mari.
Ca urmare, utilajele aruncă „material granular pentru aplanarea denivelării”, iar specialiștii se pregătesc să realizeze expertize geotehnice și foraje pentru a se afla care este cauza accidentului de teren.
Zona este monitorizată în permanență până se va găsi o soluție pentru menținerea traficului, a precizat CNAIR.
UPDATE 2 „Vă informăm că traficul rutier pe DN 6, în județul Caraș-Severin, este în continuare aglomerat, din cauza problemelor la partea carosabilă înregistrate la km 397- Plugova, iar din zona localității Topleț până în municipiul Caransebeș, pe o distanță de aproximativ 80 de km, s-au format, în după-amiaza zilei de astăzi, coloane de autovehicule aflate în mișcare, pe ambele sensuri de mers. Polițiștii rutieri acționează în continuare în zonă și monitorizează în permanență situația din trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere. De asemenea, reamintim că restricția rutieră temporară instalată pe respectiva porțiune de drum este de 30 km/h, fiind semnalizată corespunzător”, a transmis IPJ Caraș-Severin.
Până la remedierea provizorie a situației, de către administratorul drumului, polițiștii recomandă conducătorilor auto, cu precădere celor ai vehiculelor de mare tonaj, care intenționează să tranziteze tronsonul de drum, să ia în calcul folosirea următoarelor rute alternative:
– E 70 – Centura Municipiului Drobeta Turnu-Severin – DN 67 Motru – DN 67 Târgu -Jiu, pentru sensul de mers Drobeta Turnu-Severin – Caransebeș;
– Centura Municipiului Caransebeș – DN 68 Oțelu Roșu – E79 Hațeg – Târgu-Jiu, pentru sensul de mers Caransebeș – Drobeta Turnu-Severin.
„Totodată, reiterăm rugămintea de a respecta semnalizarea rutieră instalată și indicațiile polițiștilor rutieri și a spori atenția la volan pentru a evita implicarea în evenimente nedorite”, mai spune mesajul IPJ Caraș-Severin.
Sigur de la precipitatii, nu de la neintretinere se trage totul.