
Polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea a două persoane, cu vârstele de 47 și 50 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Primul a cumpărat 13 kilograme de canabis de la cel din urmă pentru 30.000 de euro. Aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
„Astfel, la data de 24 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a două persoane (una dintre acestea recidivistă) cercetate pentru trafic de droguri de risc.
Din cercetări a reieșit că, bărbatul în vârstă de 47 de ani, cetățean român stabilit în Germania, ar fi procurat aproximativ 13 kilograme de canabis, cu scopul de a le comercializa în România.
Astfel, acesta ar fi intrat în legătură cu bărbatul de 50 de ani, în vederea stabilirii detaliilor tranzacției.
La datele de 23 și 24 aprilie 2026, cei doi bărbați ar fi realizat vânzarea, respectiv achiziționarea celor 13 kilograme de drog de risc, pentru 30.000 de euro, din care bărbatul, de 47 de ani, ar fi achitat 20.000 de euro, proveniți din vânzarea unei locuințe.
La data de 24 aprilie 2026, bărbatul, de 50 de ani, a fost prins în flagrant delict, în timp ce deținea asupra sa suma provenită din vânzarea drogului de risc, iar în urma perchezițiilor efectuate în municipiul Buziaș, au fost găsite și ridicate cele 13 pungi conținând substanța interzisă.
Ieri, 25 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a bărbaților, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
La activități, au participat și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș”, a transmis IPJ Timiș.







