Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus astăzi în executare cinci mandate de percheziție domiciliară ce fac obiectul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare.
„În urma cercetărilor s-a stabilit că un funcționar public din cadrul unei unități administrativ-teritoriale, din Racovița, ar fi încasat de la contribuabili taxe și ar fi utilizat aceste sume în interes personal, fără a fi înregistrate în evidența contabilă a unității administrative.
Totodată, și-ar fi însușit unele sume de bani care reprezentau plata fictivă a unor indemnizații către asistenții personali care nu se mai află în mod legal în plată sau către persoane decedate. Perchezițiile s-au efectuat în Racovița, Hitiaș și Timișoara. Polițiștii au procedat la ridicarea mai multor documente în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ Timiș.
Printre locurile vizate de percheziții se numără Primăria Racovița. La activități au participat și polițiști din municipiul Lugoj și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.