
Accident cu o victimă pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Timișoara.
O șoferiță a schimbat banda și a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr în vârstă de 17 ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
„O femeie în vârstă de 41 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Popa Șapcă, dinspre bulevardul Antenei spre Piața I.C. Brătianu, iar, la un moment dat, la schimbarea direcției de deplasare de pe banda 2 pe banda 1, ar fi intrat în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr în vârstă de 17 ani.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv tânărul în vârstă de 17 ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiș.