
CSC Dumbrăvița a câștigat amicalul de sâmbătă cu Politehnica Timișoara. A fost 3-1 pentru oaspeții din Liga 2 ai arenei „Știința”, după 1-1 la pauză. Pentru alb-violeți a fost primul joc pe stadionul din centrul orașului după 644 de zile, adică de când echipa își încheia negativ socotelile cu eșalonul secund.
După eșecul din testul cu CSC Ghiroda, o altă divizionară C timișeană cu pretenții, dumbrăvițenii pregătiți de Cosmin Stan au început jocul cu Poli printr-un pressing agresiv, care a și dat roade după 12 minute. Nicu Modan a stat aparent bine în teren, la linia ultimilor fundași, și a plecat spre poartă, învingându-l pe Mosoarcă în urma unui șut în cros la vinclu. Reacția tinerilor lui Cristi Gălan a fost imediată. După doar două minute Istratie, cu spatele, l-a servit în careu pe puștiul Denis Boariu, care l-a învins la colțul scurt pe Iliescu. Ambele echipe au mai avut ocazii, dar nu s-a mai marcat până la pauză.
La reluare, pe fondul schimbărilor, dumbrăvițenii au stat mai bine, cel puțin la capitolul finalizare. Paulevici (min. 77) a făcut 1-2 din centrul careului după o fază fixă, apoi, în urma unei centrări, la practic ultima fază, portarul Enășescu a respins nefericit în Purlea iar mingea a căzut după linia porții.
Politehnica Timișoara: Mosoarcă – Nagy, Tătaru, Vlaicu, Krista – Militaru, Rotariu – Prună, Popa, Boariu – Istratie (prima repriză). Mosoarcă (60, Enășescu) – Miclăuș, D. Roșu, Huminic (75, Lazăr), R. Ciurel – Pureca, Rotariu (60, Fazekaș) – Marincu, D. Ciurel, Mihăescu – Avramescu (75, Moș). Antrenor: Cristian Gălan.
CSC Dumbrăvița: Iliescu – Butnărașu, Scutaru, Zurbagiu, Ghinescu – Sofran, Ignea, Ailenei, Gladun – Cibi, Modan. Au mai intrat: Curea, Anișorac, Purlea, Sima și Paulevici. Antrenor: Cosmin Stan.
Noua tribună a prins contur

Jocul s-a disputat pe „Știința”, acolo unde în ultima perioadă au mai evoluat doar juniorii sau fetele clubului alb-violet. Lucrările la noua tribună I, una ultramodernă, cu parcare etajată, vestiare, dar și cele două terenuri de minifotbal pe acoperiș, au avansat mult. De altfel, chiar și în timpul amicalului de azi erau muncitori activi pe șantier. A avut loc atât ultima turnare la tribuna în sine, care va adăposti circa 1.600 de spectatori, cât și la rampa auto circulară. Lucrările începute în iarna trecută sunt practic în avans iar în acest ritm ar putea fi finalizate până la finalul anului. Valoarea investiției e de 10 milioane de euro iar finanțarea e asigurată de la bugetul de stat prin Ministerul Educației, beneficiarul fiind Universitatea Politehnica Timișoara.
Deși nu arată grozav, gazonul în sine al arenei din centrul orașului a fost unul bun pentru această perioadă, în care multe echipe din țară se chinuie să găsească locații decente pentru teste.
„Ne-am îngrijit foarte tare de aspectul acesta în această perioadă (de a juca pe teren natural), pentru că nu am făcut deloc antrenament pe el, l-am protejat, tocmai să avem teren bun pentru jocurile amicale.
Într-adevăr, am întâlnit o echipă bună de Liga 2, au încercat să-și ruleze jucătorii pe care se bazează foarte mult în campionat. A fost un meci foarte frumos. Chiar mi-a plăcut”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul principal al Politehnicii, despre jocul de azi.
„Noi ne propunem un joc cât mai bun, ca în urma jocurilor noastre să avem posibilități foarte bune care să ne permită să accedem în play-off. Cred că e realist ceea ce gândim, pentru că, jucătorii noștri, fie ei tineri cum sunt, dau dovadă de destulă maturitate în joc și chiar practică un joc frumos. Mi-aș dori din tot sufletul să se întâmple acest lucru (n.r. o posibilă accedere la baraj). Dacă echipa joacă, cu siguranță se va întâmpla. Pentru că totul ține de noi, ca și grup, cum gestionăm situațiile în timpul jocurilor și cum vom avea parte de rezultate. Grupul a început să se omogenizeze spre finalul anului trecut, pentru că s-a creat practic un grup nou. A fost un grup destul de eterogen ținând cont că am adus copilași de la Academie plus jucători care au rămas plus din alte părți veniți. Acum avem cei 26 de jucători, care au fost astăzi pe teren, îi avem în lot, ăsta e lotul cu care mergem mai departe și cred că o să facem o figură frumoasă. Nu am discutat niciodată despre accederea la baraj ca un obiectiv al echipei. Știam de la început ce lot avem, un lot tânăr, și era foarte greu să punem acest obiectiv în momentul în care am preluat grupul. Urmează șapte zile foarte pline, pentru că jucăm miercuri cu Peciu și vineri cu Alba și atunci o să fie niște zile pline, după care avem ultimul amical la Kikinda, cu o săptămână înainte de începerea campionatului. În continuare alegem jucătorii pentru prima etapă cu Viitorul. Încă împărțim minutele, pentru că toți trebuie să crească, fie că au 15-16 sau 27 de ani – cel mai în vârstă”, a mai spus Cristi Gălan.
Miercuri, 12 februarie, de la ora 14.00, tot pe arena „Știința”, Poli va juca cu CSC Peciu Nou (liderul C9), apoi vineri, 14 februarie, de la ora 15.30, și-a completat programul cu un test, tot pe Bega, contra CSM Unirea Alba Iulia (locul 2 în C7), formație pregătită de Alexandru Pelici. Duminica viitoare alb-violeții vor fi prezenți și la evenimentul de închidere al arenei „Dan Păltinișanu”.
„Meciul a fost destul de dificil. Cel puțin în prima repriză, simțeam că nu ne regăsim. Un meci pe contre, cu multe dueluri, însă destul de deschis. Au fost ocazii de ambele părți, cel puțin în prima repriză. Dar după pauză, au fost și unele modificări de ordin tactic, am intrat câțiva jucători noi de pe bancă și se pare că meciul s-a înclinat puțin spre poarta gazdelor. Am avut o perioadă foarte grea, de cantonament, cu foarte multă încărcare. Eu unul încă mă resimt și, se pare, și alți colegi. Avem foarte mulți jucători accidentați. Sunt meciurile de pregătire, începem încetul cu încetul să ne cunoaștem între noi. Într-adevăr, au fost multe schimbări în lot, iar asta poate că s-a văzut puțin în primele jocuri, ne găseam puțin mai greu. Dar azi, cel puțin în repriza a doua, mi-a plăcut, am pasat, ne-am arătat mai mult la joc și s-a văzut că au curs ocaziile, ceea ce până acum ne lipsea. E important că am făcut acest meci pe iarbă. Se pare că și din cauza terenurilor sintetice au apărut aceste accidentări. Pe lângă faptul că picioarele sunt grele, sunt supraîncărcate, terenurile tari te suprasolicită și vin tendinite, probleme inghinale, dureri la spate. Îi aud pe jucători cum se plâng, și eu sunt printre cei care se resimt, însă încerc să trag de mine și să merg mai departe. Cred că aceste jocuri de acasă, cu Ceahlăul și Câmpulung Muscel, vor fi cheia în acest campionat. Trebuie să fim foarte inteligenți, să dăm totul pe teren, astfel încât să nu tremurăm la final de campionat. Trebuie să tratăm toate meciurile cu maximă seriozitate, dar în aceste două jocuri chiar trebuie să dăm tot ce avem mai bun pentru a câștiga. Se simte presiunea rezultatelor, nu pot să zic nu. Eu tot timpul am fost un jucător care a fost dispus să dea totul pe teren și simt presiunea, pentru că și adversarele noastre vor trata meciurile cu maximă seriozitate. Lupta este crâncenă și trebuie să ne menținem în Liga 2!”, a spus Dragan Paulevici, atacantul dumbrăvițenilor.
CSC Dumbrăvița va juca săptămâna viitoare ultimele amicale, cel mai probabil ambele pe stadionul „Ștefan Dobay”: miercuri, 12 februarie, de la ora 16.00, cu Viitorul Arad, și sâmbăta viitoare, cu Unirea Sântana.