
Sâmbătă 18 aprilie, de la ora 20.30 la Scârț Loc Lejer va avea loc un concert de lansare a noului album Livia Sura, „Între pietre reci”.
Formația din Timișoara abordează muzică inspirată din punk, crust, folk, sludge, black metal. Versurile sunt în română și abordează teme în aparență contradictorii: critica unor aspecte sociale, istorie, organizarea „vieții”, pe de o parte, și încrederea aproape irațională, speranța în valorile umane, pe de altă parte.
Proiectul a fost format în 2010 la Atelier Diy și a susținut numeroase concerte împreună cu formații aflate în turneu, în Timișoara, și de asemenea în București, Serbia (festivalurile Puljp/Mount of Artan, ZAF Zrenjanin) și un turneu european intrat în legendă (Ungaria, Polonia, Germania, Olanda, Austria) cu Hazarder.
Acesta a inclus deschiderea unui concert Amenra și o întâlnire minunată cu the Melvins. După o perioadă de pauză, Livia Sura s-a reunit în 2022, cu un sunet actualizat .
Albumul nou „Între pietre reci” va fi disponibil în 17 aprilie în format digital pe liviasura.bandcamp.com și la concertul de lansare, pe casetă și vinil. Discul conține 7 piese din care 6 noi și o reînregistrare a piesei „Saiwala”. Acesta va fi însoțit de un EP, „Dureri ascunse” cu piese reînregistrate ce au apărut inițial pe demo și pe splitul cu Hazarder. Ep-ul va fi disponibil pe casetă și digital.
Acestea au fost înregistrate la Socolari și Timișoara de Ștefan Iordănescu și Livia Sura, mixat de Adi Crăciun și masterizat de Daniel Husayn la The North London Bomb Factory Mastering. Grafica a fost realizată de Raul Andronache iar designul grafic este realizat de Volodea Biri.






Trupa sub-mediocra ce se ocupa mai mult cu mesajele politice pe scena, decât cu muzica.