
Foto: Virgil Simonescu
SCM Politehnica Timișoara a cedat, conform calculelor hârtiei, în finala mare a Cupei României, scor 27-29 (14-15), în fața campioanei CS Dinamo București, grupare cu un buget mult superior. Plină ochi, sala „Constantin Jude” nu a putut înclina balanța în favoarea bănățenilor, care deși au fost conduși și la șase goluri diferență au reușit în final să strângă scorul cu reprezentanta României nr. 1 în cupele europene – acolo unde probabil alb-violeții vor reveni probabil chiar grație faptului că au atins acest ultim act.
Într-o sală îmbătrânită, în care primele adieri ale primăverii pot deveni deja sufocante, la care se adaugă și publicul care a răspuns apelului de a o susține pe Poli, inclusiv prin prezența galeriei, alb-violeții nu au început grozav. În minutul 7 era deja 1-4, dar înainte de jumătatea primei reprize se producea o mică surpriză (5-5 în min. 12). Nu au lipsit nici greșelile de arbitraj. În mod inedit Bogdan Start (din București) și-a cerut scuze și publicului după o eroare reparată. Finalul primei părți i-a aparținut lui Ponciano, care a păstrat-o pe Poli la doar un gol distanță prin două reușite una după alta pentru tabăra alb-violetă.
Din păcate în repriza a doua s-a întâmplat cam ceea ce era de așteptat, în mare. După o egalare iluzorie în debutul mitanului Dinamo a călcat pedala și a accelerat spre avantaje care păreau sigure (18-24, 19-25 ori 21-27). Poli a avut însă meritul că a luptat până la final și chiar a mai dat mici speranțe când s-a apropiat la trei-patru goluri cu destule minute pentru o minune. N-a fost să fie, dar diferența finală e decentă ținând cont de valori. Nu au existat mari incidente, în teren Ponciano l-a împins pe Vujovic spre final și jocul a continuat după ce dinamovistul a căzut rău pe braț. Fapt care i-a adus acestuia din urmă niște nervi, gesticulări și spre public, dar și eliminare.
Huiduieli pentru edili
A fost un turneu cu bune și rele. Sala s-a umplut într-adevăr la finala mare, dar lambriurile dinainte de 1989 nu dau bine pe LCD-urile din 2026. Publicul, admirabil cu susținerea și după final, nu i-a iertat pe câțiva reprezentanți ai autorităților. La premiere, aceștia au primit plachete de la Constantin Din, președintele FR Handbal, prefecta Cornelia Micicoi (probabil și mai puțin cunoscută) nu a avut probleme, în schimb Dominic Fritz și Ruben Lațcău nu au scăpat. Mai ales cel din urmă, huiduit copios în ciuda eșarfei alb-violete de la gât, probabil a fost taxat pentru atacurile din urmă cu câteva săptămâni la adresa conducerii clubului de fotbal. Și poate totuși asemenea evenimente importante ar merita și o arenă modernă… data viitoare.
Altfel, printre distincții, de remarcat cea pentru Marius Sadoveac care a primit premiul pentru cel mai bun jucător de la Poli. De asemenea, de la alb-violeți, Dan Vasile a fost declarat portarul turneului F4.
La oaspeți crema a fost luată de tânărul Daniel Stanciuc, MVP al turneului și al lui Dinamo. Alb-roșii au fost huiduiți la început, dar la festivitate aceștia au fost tratați civilizat și de majoritatea publicului. Bronzul le-a revenit celor de la Minaur Baia Mare, care au trecut în finala mică de CSA Steaua, scor 32-28.
Pentru Poli rămâne lupta din campionat, acolo unde e pe 2, la șase puncte în spatele liderului Dinamo, dar și la egalitate cu Buzăul, (locul 3, care are însă un meci în minus,) unde va juca duminica viitoare (ora 17.30, Pro Arena).














