Un nou episod din războiul clanurilor țigănești din Lugoj s-a petrecut, azi noapte, când s-a tras cu arma. Incidentul s-a petrecut pe strada Anișoara Odeanu, unde s-a tras cu o armă de foc în poarta vilei unei familii de țigani.
Cei atacați susțin că este vorba de o acțiune de intimidare din partea unui clan rival care le cere taxă de protecție de 20.000 de euro.
”S-a tras un singur foc de armă de către una dintre persoanele implicate în conflict. Colegii efectuează cercetări în vederea identificării lui și automat a tragerii la răspundere penală pentru fapta sa. A fost întocmit un dosar penal pentru două infracțiuni, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală fără drept. Nu a fost nimeni rănit, s-a tras într-o poartă”, a declarat Ionuţ Sârbu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş. Criminaliștii au descoperit glonțul tras de atacatorul care este căutat. N