Consilier al Oficiului pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prins în flagrant luând mită...

Consilier al Oficiului pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prins în flagrant luând mită de la un tânăr agricultor UPDATE Decizia instanței

0
DISTRIBUIȚI

Un consilier din cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Caraș-Severin a fost prins în flagrant, miercuri, în timp ce lua mită 5.000 de euro unui tânăr agricultor, denunțător în cauză. În schimbul banilor, consilierul se angaja să deconteze ultima tranșă dintr-un proiect.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore, de miercuri, a lui Ianăș Martin Niagu, consilier în cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Caraș – Severin (instituție care gestionează finanțările europene din agricultură în plan județean) pentru luare de mită.

Potrivit DNA, în perioada septembrie – 24 noiembrie 2020, în contextul unui control pe teren, Martin Ianăș Niagu i-ar fi cerut unui agricultor (martor în cauză) 5.000 de euro, reprezentând jumătate din banii pe care agricultorul trebuia să îi primească drept ultimă tranșă de plată în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene prin măsura „Tânărul Fermier”.

„În schimbul banilor, funcționarul din instituția care gestionează fonduri europene s-ar fi angajat să deconteze ultima tranșă de 10.000 de euro, iar în plus, a lăsat să se înțeleagă că, în caz de refuz, va face demersuri ca instituția să considere că proiectul nu a fost implementat, ceea ce ar fi obligat agricultorul să restituie toți banii pe care îi primise anterior în cadrul proiectului.


Ulterior, inculpatul Niagu Martin Ianăș și-ar fi diminuat pretențiile la o treime din ultima tranșă, respectiv 3.350 euro”, arată DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii mai spun că marți, inculpatul Martin Ianăș Niagu a primit suma de 15.000 lei de la agricultor pentru a-i deconta ultima tranșă aferentă proiectului finanțat din fonduri europene, acesta fiind momentul în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Consilierul AFIR va fi prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

La acțiunea de constatare a infracțiunii flagrante au participat și ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție.

UPDATE Magistrații Tribunalului Timiș au decis că suspectul va fi arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.