
Foto: Virgil Simonescu
Final Four-ul Cupei României a trecut iar echipa de handbal SCM Politehnica e pe cale să revină în eurocupe după șapte ani. Situația e diametral opusă la secția de baschet a clubului municipal, în timp ce rugbiștii sunt practic la început de sezon. Mai jos trecem în revistă pentru ce obiective mai luptă cluburile timișorene de top în anul 2026.
SCM Politehnica Timișoara a atins finala Cupei României la handbal masculin. Chiar dacă au pierdut cu Dinamo (scor 27-29), alb-violeții au locul în eurocupe ca și asigurat și continuă să lupte în campionat. În Liga Zimbrilor mai sunt trei etape iar un loc 2 pentru elevii lui George Buricea poate aduce și alte beneficii. Poli joacă duminica asta la o contracandidată directă, Buzăul (locul 3), cu care se află la egalitate (22 puncte), dar față de care are un meci în plus.
Pentru handbaliștii de la Poli sezonul 2025-26 e deja unul reușit în condițiile în care în două din precedentele trei ediții s-a luptat pentru supraviețuire, reușind salvarea acolo fără emoții reale totuși, în urma barajelor. Desigur performanța din prezent nu a venit de nicăieri. În vara trecută strategia a fost schimbată și s-a cheltuit mai mult. Antrenorul naționalei, George Buricea, a venit la Timișoara cu jumătate din echipa Constanței, unde se terminaseră banii. Veteranii Sadoveac și Fenici au rămas printre puținii “supraviețuitori” care mai joacă din garniturile care obțineau rezultate apoi se chinuiau în anii trecuți. În 2019 au și contribuit la ultima Cupă adusă pe Bega la handbal masculin.
Rămân totuși câteva considerente în urma bucuriei pentru argint de acasă. O participare în EHF European League va aduce din nou în discuție condițiile precare ale infrastructurii sportive locale. Iar Final Four-ul, deși a fost un eveniment considerat per total reușit, a arătat din nou acest neajuns. Are rost să aduci într-o astfel de sală – una cu standarde de jumătatea a doua a secolului XX – ceva ce poate fi considerat spectacol de ținută? Participarea europeană ar putea aduce astfel noi cheltuieli într-o arenă depășită. Cu sala “Constantin Jude” PMT procedând total invers față de cum a făcut fosta administrație CJT cu “Dan Păltinișanu” (închis după căderea nocturnei și ulterior demolat pentru viitoarea construcție a stadionului de mari dimensiuni).
Dezamăgire sub panou
O altă poveste e însă la formația de baschet masculin. Fosta SCM Timișoara, care în vara trecută a primit particula “Politehnica” după ce la un moment dat se punea problema invers(, adică și handbalul să rămână doar cu SCM). De altfel, clubul autorităților a și investit vara trecută într-un nou pachet de identitate sub egida SCM, ușor controversat.
Minusul e accentuat de faptul că, în mod tradițional, echipa alb-violetă face numeroase schimbări în lot de la an la an și străinii sunt la mare căutare. În ceea ce privește însă evoluția de pe parchet, “leii” lui Dragan Petricevic mai degrabă au dezamăgit în ultima perioadă, mai ales că play-off-ul era obiectiv în acest campionat. Lâncezeala s-a simțit și în aportul publicului la sală, deși la jocurile sportive obișnuite de sub egida SCM se intră gratis. E adevărat, SCM a avut și ghinioane și la fel de bine putea prinde locul 7 la finele sezonului regular. A pierdut însă pe terenul Rapidului și a rămas pe dinafară deoarece campioana U-BT Cluj intră direct de pe locul 1 în play-off. Pentru baschetbaliști urmează duelurile mai degrabă agonizante din play out, pentru clasificarea finală (locurile 9-16). Primele sunt cu CSM Galați, vineri și duminică, acasă (ambele de la ora 19). Se joacă după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”.
Colecționarii de trofee
Altă situație e la rugby, unde echipa rămasă cu denumirea SCM USV Timișoara se află în prima parte a sezonului, sistemul actual fiind primăvară-toamnă.
Secția ovală e totodată fruntașă ca palmares în cadrul SCM, cu 18 trofee! Leii din Ronaț au început practic anul cu o performanță, reușind să păstreze Supercupa României, competiție organizată în premieră anul trecut. Echipa pregătită de Mugurel Preda e și deținătoarea Cupei din 2025. Trofeele secundare au salvat practic campionatul trecut, câștigat de rivala din Baia Mare. Din păcate timișorenii au pierdut recent acasă și în acest sport cu CS Dinamo și nu au astfel un start grozav în Liga de Rugby 2026. Urmează azi un duel în deplasare cu CSA Steaua și mai sunt multe jocuri relativ la numărul de echipe, căci aici se poate cârcoti. La fel cum după doar câteva dueluri timișorenii, băimărenii, steliștii ori dinamoviștii se vor bate probabil din nou pentru Cupa României. Rugbiștii Banatului sunt fruntași fără îndoială, dar nivelul din țară pare tot mai scăzut și elita e formată din doar șapte trupe nu prea mari și nici prea late toate, căci două cu siguranță nu contează deloc în calculele pentru podium.
În ceea ce privește bugetul, acesta e de anul trecut unul unit, adică întreg Sport Club Municipal a avut alocat calendaristic, pe anul 2025, suma de 24,9 milioane de lei din banii timișorenilor. A fost o creștere considerabilă față de anii trecuți (ex. în 2023 era de 3 milioane euro). Aproximativ 4,88 milioane euro. Handbalul a fost marele beneficiar al creșterii deoarece confom surselor GSP.ro vreo 2 milioane de euro au fost direcționați spre această secție, care a avut clar o îmbunătățire a rezultatelor. De specificat că în cadrul secțiilor activează și grupele de juniori.

Foto: SCM Timișoara / Facebook (arhivă) – nici FR Rugby nu își face vreun serviciu de imagine. Finalele sunt programate uneori pe terenuri care numai de primă mână nu pot fi numite
Speranțe la feminin
Nu doar băieții ar putea vedea Europa din toamnă. La fotbal feminin, Politehnica Timișoara Femina e încă în cursa pentru pentru primele două locuri. Noutatea acestui sezon e că și locul 2 din SuperLiga feminină a României va participa într-o competiție continentală în stagiunea 2026-27: nou înființata Europa Cup. Deocamdată însă fetele lui Orlando Ștefan sunt în scădere de formă. Ocupă locul 4 în play-off, dar mai sunt șase runde iar dacă alb-violetele își schimbă moralul, (o ocazie poate fi de exemplu la următorul joc, de sâmbătă, pe terenul liderului Farul Constanța,) distanțele față de locurile 1 și 2 nu sunt insurmontabile. Șapte față de dobrogence, respectiv patru puncte față de secund clasata Csikszereda.
Tot în județ, dar la volei feminin, CSM Lugoj simte scăderea în comparație cu anii trecuți și va lupta acum doar pentru clasarea finală în zona 5-8 a Divizie A1.
Fotbalul, în ligile inferioare
Mai jos, băieții de la CSC Dumbrăvița luptă să supraviețuiască în Liga 2 fotbalistică. Cu trei runde rămase de jucat au un avans de doar două puncte față de Șelimbăr, care ocupă locul 6, de baraj, în Grupa B a play out-ului, respectiv trei față de locul 7, care duce direct în C.
Ceva mai mult optimism e în partea cealaltă a Pădurii Verzi, acolo unde joacă deocamdată Politehnica în Liga 3. Alb-violeții lui Dan Alexa au un avans de cinci puncte față de locul 2 în Seria 4 a play-off-ului. În noul format locul 1 promovează direct iar a doua clasată merge la baraj.






Comparati baschetul unde e concurenta extrem de mare cu rugby unde sunt o mana de echipe? Chiar si handbalul sufers