(P) Cum recunoşti ambrosia, iarba pârloagelor

Ambosia artemisiifolia, cunoscută şi ca iarba pârloagelor, se găseşte frecvent de-a lungul şoselelor şi al căilor ferate, atât în intravilan, cât şi în extravilanul localităţilor. Aceasta este o specie invazivă, inclusă în lista oficială a buruienilor de carantină, caracterul nociv al speciei fiind cauzat de afecţiunile alergice pe care le provoacă în perioada înfloririi. Originară din America de Nord, prezenţa plantei a fost remarcată  încă din 1853 în Germania şi din 1870 în Elveţia. La noi în ţară, s-a aclimatizat recent, putând fi întâlnită cu precădere pe Valea Mureşului, în Banat, în judeţele Bihor, Vaslui, Giurgiu. În contextul încălzirii globale a crescut foarte mult producţia de polen de ambrozie; cantitatea de polen se dublează în perioadele de secetă şi temperaturi crescute, planta având o perioadă lungă de înflorire -din iulie până la sfârşitul toamnei. Ambrosia este una dintre cauzele principale ale rinitelor alergice din Canada, SUA şi Europa. Polenul acestei plante este unul dintre factorii agravanţi ai astmului bronşic la sfârşitul verii.

Rădăcina este pivotantă şi atinge până la 3 metri lungime atunci când creşte pe soluri nisipoase şi până la 1,2-1,5 metri pe soluri mai compacte. Tulpina este înaltă şi dreaptă, brăzdată în lungime cu înălţimea între 30-120 cm (înălţimea medie e de 70 cm).

Ramificată la bază, tulpina dă plantei un aspect de tufiş , când dispune de suficient spaţiu pentru dezvoltare. Când planta se dezvoltă pe terenuri aride şi seci sau pe bordurile şoselelor, tulpina poate fi scurtă şi foarte robustă, atingând numai 10 cm. Florile bărbăteşti, care apar în luna iulie, sunt grupate în inflorescenţe verzui numite capitule, sunt sferice, au 3-5 mm, capitulele sunt reunite în spice subţiri, situate la extremităţile tulpinii. Începând cu luna august, florile bărbăteşti emit polenul, producţia de polen atinge apogeul în luna septembrie – culmea polenului – emisia de polen se încheie la începutul lunii octombrie. În condiţii ideale, ambrosia emite o cantitate mare de polen, în condiţii dificile însă, planta este capabilă sa producă numeroase flori care nu vor produce polen. Florile femeieşti sunt discrete, fiind inserate la subsuoara frunzelor pe tulpini de obicei scurte, sunt solitare sau sunt grupate câte două. Seminţele sunt capabile să reziste şi să germineze după o perioadă de latenţă de mai mulţi ani. De obicei, seminţele cad pe sol, în apropierea plantei – mamă. Ele se acumulează în sol, în stadiul de latenţă şi se constituie într-o rezervă “bancă de seminţe”, capabilă de a produce numeroase generaţii de plante. Pe un exemplar de numai 40 de cm, s-au numărat şi 4500 de seminţe.