Edwin-Sebastian Marc, studentul de 20 de ani care a reușit să scoată peste 2.000 de oameni în Piața Operei, în data de 8 noiembrie, la primul protest pro-diaspora din oraș, a fost invitat în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE din această seară. Tânărul, care a ținut să precizeze că nu este decât un reprezentant al societății civile, a decis să mobilizeze lumea pe Facebook pentru că „am considerat că noi, timișorenii, ar trebui să ne spunem nemulțumirile”.
Edwin a vorbit în cadrul emisiunii și despre oamenii care au legături cu anumite partide politice care au luat cuvântul la microfon în timpul protestului, așa cum a fost și Beniamin Lup, fost șef de cabinet al unui senator PDL. „Vor fi mereu oameni din politică care vor încerca să se facă auziți în astfel de proteste, tocmai de aceea nu am mai organizat cel de-al doilea protest. Mi-am dorit ca această chestie să fie cât mai civică, fără oameni implicați care au legătură cu politica”, a precizat studentul timișorean.
Întrebat de către moderatorul emisiunii ce părere are despre autonomia Transilvaniei, mai ales că în timpul primului protest a fost fluturat și un steag al Transilvaniei și unul al Banatului, Edwin Sebastian Marc a afirmat că „eu consider că Transilvania are o identitate proprie. Nu sunt pro-independența Transilvaniei, dar consider că Transilvania, la fel ca Oltenia, Dobrogea, toate regiunile, ar trebui să renunțe la centralism și să încerce să se dezvolte singure.
Eu aș face niște regiuni cu circuit închis economic”.
Tot în cadrul emisiunii din această seară, Edwin a fost provocat să caracterizeze în câteva cuvinte candidații la alegerile prezidențiale, și nu numai. Astfel, aflăm că pe Victor Ponta, Edwin-Sebastian Marc îl consideră „un oportunist”, pe Traian Băsescu „un președinte de caterincă”, pe Monica Macovei „un om care a vrut să scape România de corupți”, iar pe Mihai Răzvan Ungureanu „un om cult”. „Klaus Iohannis mi-aș dori să încerce să nu fie părtinitor cu niciun partid, să curețe clasa politică și să-și facă treaba ca în Sibiu, să fie un bun administrator. Românii s-au săturat de politicienii corupți, iar Klaus Iohannis promite schimbarea modului în care se face politică în România. Sper că va reuși”, a precizat Edwin-Sebastian Marc.
În final, inițiatorul primului protest pro-diaspora din Timișoara a declarat că și-ar dori ca România „să devină o țară care să poată fi dată exemplu altor țări, care s-a ridicat la nivel european, deși a venit din comunism, a avut corupție, o țară în care oamenii nu mai trăiesc în trecut, au bun simț, pentru că bunul simț e mai important decât orice”.