Mândrie –aceasta este atitudinea primarului Nicolae Robu faţă de reacţia pe care a avut-o vizavi de faptul că i-a scris un SMS de ameninţare patronului firmei Proiect C&A Cristian Palade. Liberal şi el, Palade a primit fără licitaţie toate contractele de executare a documentaţiilor pentru obţinerea finanţării de zece milioane de euro aferente anvelopării a nu mai puţin de 60 de blocuri din Timişoara. “D-le Palade, dacă în cursul zilei de astăzi nu vă achitaţi de obligaţia de refacere-semnare a devizelor în termenii contractului pe care îl aveţi cu PMT, ne vom vedea nevoiţi să vă facem plângere penală pt şantaj şi boicot, respectiv pt recuperarea prejudiciului de peste 10 milioane euro ce ar rezulta ca urmare a atitudinii dv. Ceea ce faceţi este inadmisibil, profund imoral şi profund ilegal în acelaşi timp!” – asta i-a scris Robu liberalului care s-a plâns că a fost ţepuit de şeful său, mai mult, chiar unchi al soţiei sale.
Palade a susţinut că după ce a văzut că este nevoit să execute lucrări ce treceau de 250.000 de euro în baza unui contract generic pentru 15.000 de euro în care nu erau trecute date precum numărul de lucrări sau de blocuri la care se vor face proiecte, a refuzat să mai semneze nişte devize cerute de Agenţia de Dezvoltare Regională 5 Vest, astfel ajungând ca municipalitatea să îi rezilieze contractul.
Despre sms-ul trimis, Robu a comentat în acestă seară la PRESSALERT LIVE că „ eu sunt mândru de acel mesaj. Dacă mă luaţi aşa, acest om a percilitat obţinerea de către municipiul Timişoara a peste zece milioane de euro bani europeni fiind incredibil de incorect. Eu i-am pus în vedere că e un contract. El e liberal, e căsătorit cu o nepoată de-a mea”. Edilul susţine că primăria nu a întocmit acte false aşa cum acuza Palade, ci că Agenţia 5 Vest ar fi cerut modificarea unor documente: „Bate câmpii omul ăsta, noi îl deferim justiţiei. Eu prin acel sms i-am spus, de fapt, nu ne şantaja, omule, prin acele daune aduci prejudicii oraşului. Mi-a spus că nu vă mai fac acte dacă nu-mi plătiţi nu ştiu cât. El şi-a asumat acest contract aşa cum era semnat”.
Primarul a conchis că problema va fi tranşată în instanţă, menţionând că primăria nu poate da bani fără justificare, deci nu poate plăti o sumă mai mare decât cea pe care s-a semnat contractul.