Polițiștii timișeni au dat amenzi în valoare de aproape 200.000 de lei în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor din cadrul operațiunii „Blocada”, care se desfășoară la nivel național. În județul Timiș au participat 350 de polițiști și au fost verificare peste 40 de unități comerciale, iar prin cele 50 de filtre ale agenților de circulație au trecut aproape 300 de mașini.
„În urma acțiunii, poliţiştii au constatat 36 de infracţiuni de natură judiciară, economico-financiară şi la regimul circulaţiei rutiere, 23 dintre acestea fiind în flagrant delict.
31 de persoane sunt bănuite de comiterea acestora, iar patru au fost reţinute pentru 24 de ore. Agenții au aplicat 911 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 200.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, comerţ ilicit şi încălcarea normelor rutiere”, se arată într-un comunicat de presă trimis de IPJ Timiș.
Aproape 800 de șoferi au fost sancționați pentru diverse abateri la regimul circulației, iar 240 dintre aceștia au fost prinși cu aparatul radar pentru că au depășit viteza legală. Fără permis de conducere au rămas 55 de șoferi și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare. Polițiștii au mai confiscat și 200 de cartușe cu țigări și o armă neletală a căror valoare se ridică la peste 20.000 de lei. Acţiunile poliţiştilor continuă şi în cursul zilei de azi.
Foto: Arhivă