Feli va susţine un concert de Ziua Îndrăgostiţilor în oraşul noastru, sâmbătă 14 februarie la Heaven, evenimentul fiind unul cât se poate de aşteptat de către fanii solistei. „Vom cânta cover-uri după artişti iubiţi şi cunoscuţi de toate genurile muzicale. Împreună cu băieţii mei, cei de la The TM Groove, vom repeta câteva piese noi pentru playlist şi o să cânt şi două piiese proprii, dintre care una e şi primul meu single „Cine te Crezi”“, ne-a declarat Feli.
Noul ei single, compus de Feli, alături de Şerban Cazan şi Smiley, este o piesă extrem de sensibilă, care pune în valoare calităţile vocale remarcabile ale artistei. Versurile pline de expresivitate şi încărcate cu emoţie poartă în totalitate semnătura cântăreţei.
„<Piesa descrie o poveste reală: uneori o relaţie poate fi toxică, iar detaşarea poate fi foarte grea. Este o experienţă prin care am trecut mulţi dintre noi într-un moment al vieţii sau la care cel puţin am fost martori”, spune artista care a susţinut un concert în oraşul nostru la sfârşitul anului trecut. În ceea ce priveşte planurile de viitor, Feli plănuieşte lansarea unui nou single în luna aprilie şi aşteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu publicul timişorean.
„Plănuim eu şi echipa HaHaHa Peoduction să lansăm următorul single Feli undeva prin aprilie. Sunt foarte curioasă cum îl va primi publicul. Va fi o piesă mai veselă. Dacă va fi primit cel puţin cum a fost primit şi „Cine te Crezi”, o să mor de fericire! Despre Timişoara mea dragă nu pot să spun decât că-i mulţumesc mult pentru susţinerea de care am avut parte înca de acum 5 ani de când am început trupa doar cu Horea şi Florin..Chiar dacă m-am mutat în Bucureşti de 6 luni, abia aştept să vizitez Timişoara. Mereu cu drag! Practic acolo am a doua familie: trupa mea dragă şi prietenii cărora le duc dorul teribil“, spune Feli.