Seară de vis pentru melomanii pasionaţi de jazz alături de Kenny Garrett,...

Seară de vis pentru melomanii pasionaţi de jazz alături de Kenny Garrett, la Timişoara FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


p>kenny (68) [1024x768]Legendarul jazzman Kenny Garrett, unul dintre cei mai apreciați artiști ai stilului, a susţinut un concert extraordinar marţi seara la Jazzissio Pub, spre bucuria melomanilor care au savurat fiecare clipă a acestui recital. Alături de muzicianul care a primit şi un premiu Grammy s-au aflat Vernell Brown (pian), Corcoran Holt (bass), McClenty Hunter (baterie) şi Ruby Bird (percuție). Considerat de publicaţia Washington City Paper drept „cel mai important saxofonist alto al generaţiei sale”, iar de către The New York Times „cel mai admirat saxofonist alto de jazz după Charlie Parker”, Kenny Garrett a câștigat Premiul Grammy la categoria „American post bop jazz saxophonist and flautist” şi nenumărate alte premii, distincţii, nominalizări, el fiind frecvent selectat în topurile unor reputate reviste de specialitate precum Down Beat şi Billboard. Pe cât de înzestrat ca muzician – instrumentist şi compozitor – pe atât de activ şi dinamic, Kenny Garrett a îmbinat permanent prezenţele pe scene de concert şi festival cu munca în studiourile de înregistrări. Astfel, discografia sa numără până în prezent nu mai puţin de optsprezece albume în calitate de lider şi alte 31 de discuri ca sideman. Ca un amănunt de culise, legendarul muzician împreună cu membrii formaţiei sale au apreciat pe deplin sound-ul prezent la faţa locului.

Pe parcursul repetiţiilor dinaintea concertului, muzicienii s-au arătat extrem de încântaţi de cei doi corni francezi de suflat, instalaţi pe post de pişoare în toaleta bărbaţilor. Drept urmare, şi-au făcut câteva fotografii inedite. Muzicienii au avut parte de aplauze sincere şi după concert, muzicienii au acordat autografe. Kenny Garrett şi trupa lui au rămas şi pe parcursul zilei de miercuri în Timişoara, urmând ca joi seara să susţină un concert la Bucureşti.

Foto: Ervin Boer

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.