Universităţile din întreaga ţară care au de gând să mai înmatriculeze, începând cu anul universitar 2015 – 2016, studenţi peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată sau la programe de studii neautorizate se vor alege cu o amendă cu o valoare de zece ori mai mare decât taxa de şcolarizare încasată.
Cel puţin asta reiese dintr-un proiect ordonanţă de urgenţă al Ministerului Educaţiei, care va fi propus, astăzi, spre avizare în şedinţa de Guvern.
Măsura vine după ce Ministerul Educaţiei a fost nevoit să plătească daune de peste 1,7 milioane de lei, din decembrie până în prezent, în 7.400 de procese intentate de absolvenţi, cărora la finalul facultăţii nu li s-a eliberat diploma de licenţă sau diploma nu le-a fost recunoscută de minister. Asta pentru că au fost înscrişi la un program de studiu neautorizat sau cu depăşirea cifrei de şcolarizare aprobate.
Printre universităţile din întreaga ţară care au absolvenţi de programe de studii neautorizate se numără şi Universitatea Politehnica şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara.