Stabilitatea politică, politici coerente şi de durată şi educarea corectă a tinerilor sunt doar câteva din elementele necesare progresului României. Sau cel puţin asta au conchis tinerii liberali care s-a reunit în acest weeknd la Valea lui Liman, la Școala Politică a TNL Timiș ”Aurel T. Cosma”, în cadrul unui program numit „Politica românească între romantism şi profesionalism”, la care au fost prezenți lideri locali și regionali din cele Timiș, Arad, Caraș Severin și Hunedoara.
„Schimbarea sistemului educațional a plecat întotdeauna, politic vorbind, de sus în jos, de la guvernanți către cei care se presupune că o implementează, și a fost permanent sabotată.
Instabilitatea politică a determinat o rezistență și mai mare. Niciun partid nu a încercat o schimbare pornind de la nevoile copiilor, familiilor și profesorilor. O astfel de abordare, de jos în sus, ar fi necesitat timp, un lux pe care partidele nu și l-au permis. Varianta pactelor educaționale a încercat să depășească acest obstacol și să creeze cadrul pentru un acord durabil, dar au eșuat. Orice reformă care nu este primită favorabil costă electoral și partidele au încercat să evite aceste costuri. Din acest motiv, educația a fost o carte pe care partidele politice nu au riscat să o joace.Totuși, soluția o reprezintă educația. Educația o facem cu gândul la faptul că cei pe care îi educăm vor fi activi pe o piață a muncii pe care nu o putem anticipa, într-o lume pe care nu o putem anticipa, în contexte sociale și politice pe care nu le putem anticipa”, au transmis tinerii liberali prin intermediul unui comunicat de presă.
Mai mult, aceştia şi-au luat angajamentul ca în numele formaţiunii pe care o reprezintă să impună pe viitor politici coerente şi stabile în domeniul educaţiei, atrăgând atenţia asupra faptului că doar prin tineri educaţi România poate ave viitorul visat la Revoluţie.