Anul 2015, sub semnul EŞECULUI în construirea de parcări la Timişoara. Vezi...

Anul 2015, sub semnul EŞECULUI în construirea de parcări la Timişoara. Vezi promisiunile administraţiei Robu şi cum au rămas la stadiul de vorbe

0
DISTRIBUIȚI

parcare semn

Cu siguranţă anul 2015 a fost unul al eşecurilor în realizarea de locuri de parcare în Timişoara. Nu mai puţin de zece străzi din centru au devenit pietonale odată cu reabilitarea zonei, însă, în ciuda promisiunilor din campania electorală şi nu numai, primarul Nicolae Robu nu a reuşit să realizeze nicio parcare subterană sau supraterană.

Spaţiul deţinut de Universitatea de Vest din Timişoara în zona Oituz, parcarea din spatele magazinului Bega (despre care municipalitatea a aflat tardiv că aparţine fraţilor Marius şi Emil Cristescu) sau zona de pe locul bateriilor de garaje de lângă Parcului I.C. Brătianu – toate ar fi trebuit să servească drept spaţii numai bune pe care să se contruiască parcări. Rând pe rând, însă, locurile amintite mai sus s-au dovedit a fi simple subiecte de discuţie. Concret, negocierile cu UVT nu au dus niciunde, spaţiul de pe Oituz nefiind preluat de PMT, parcarea din spatele magazinului Bega este exploatată în regim privat, iar despre parcarea promisă la Brătianu nimeni nu mai ştie nimic.

La jumătatea anului trecut, municipalitatea răspundea pentru PRESSALERT.ro, în legătură cu demersurile de amenajare a unei parcări în zona centrală, că „au fost identificate mai multe locaţii, iar în funcţie de situaţia juridică a terenurilor se va trece la întocmirea documentaţiei”.


De mai bine de jumătatea de an însă, administraţia Robu nu a fost capabilă să comunice locaţiile sau să anunţe demersuri concrete. În completă antiteză, primăria a plătit un studiu de fezabilitate pentru a vedea cât ar costa ducerea liniilor de cale ferată în subteran, în condiţiile în care construirea unui kilometru de linie de metrou costă cât bugetul Timişoarei pe un an de zile. Nici compania înfiinţată de primarul Nicolae Robu, Timpark, nu a reuşit să amenajeze locuri de parcare în Timişoara, în ciuda faptului că tarifele stabilite acum doi ani de zile au fost destinate strângerii de bani pentru amenjarea unor spaţii noi unde şoferii să îşi lase maşinile.

Ultima promisiune legată de amenajarea unei parcări în centru a venit de la şeful Consiului Judeţean Timiş, Titu Bojin, care a declarat că din bugetul anului 2016 se vor aloca bani pentru construcţia unei parcări la Centrul Militar Judeţean. „În prima şedinţă va fi supusă la vot pentru bugetul pe anul viitor realizarea unei parcări supraterane la CMJ, cu probabil patru, cinci, şase, şapte, opt etaje, fără să mergem în subsol, care este la ora actuală cu probleme din cauza lucrărilor care au fost făcute acum sute de ani şi care nu pot fi aşa de uşor demolate sau puse sub semnul demolării”, a declarat Bojin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.