ACS Poli a pierdut finala Cupei României U19 cu UTA BD. Ce...

ACS Poli a pierdut finala Cupei României U19 cu UTA BD. Ce controversă s-a aprins înaintea jocului dintre cele două vestice

0
DISTRIBUIȚI
utacupa2
ACS Poli, învinsă de UTA la juniori. Foto: sportarad.ro

Juniorii mari ai lui ACS Poli Timișoara nu s-au putut bucura nici ei de o performanță importantă în acest sezon. Elevii lui Cristian Contescu au cedat cu 3-2 la Deva în fața celor de la UTA Bătrâna Doamnă în finala Cupei României Elite U19.

Arădenii s-au mobilizat mai bine pentru finala de sub Cetate.


Inclusiv în tribună. Man a deschis scorul în minutul 19, dar înainte de pauză timișorenii au egalat prin Velcotă. În repriza secundă însă UTA BD a reușit desprinderea în urma dublei lui Petre (68 și 73). ACS Poli a mai punctat o singură dată, prin Sebastian Mailat în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri.

În campionatul de juniori A timișorenii câștigaseră duelurile cu alb-roșii. Dar finala Cupei s-a încheiat 2-3 și ACS Poli U19 pune astfel capăt unui parcurs altfel frumos în competiția KO organizată în premieră.

Înaintea finalei a avut loc o controversă legată de locația de desfășurare a jocului. Bănățenii nu au mai dorit ca disputa să aibă loc la Deva, așa cum au cerut cei de la UTA. Până la urmă însă cele două conduceri au ajuns la un acord și jocul nu s-a mutat la Buftea și s-a desfășurat azi de la ora 13.00 în reședința județului Hunedoara.

ACS Poli U19: Rusu (cpt.) (88 Filip) – Sporin, Al. Lazăr, Fridrich, Totic – L. Oprea (74 Kokora), Postolache, Mailat (foto), Popan  Golda (69 Pădurariu),  Velcotă (88 Gânju). Antrenor: Cristian Contescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.