Magistraţii de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea au suspendat şedinţele de judecată, ca...

Magistraţii de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea au suspendat şedinţele de judecată, ca protest împotriva refuzului CSM de a-i revoca pe Ghica și Danileț

0
DISTRIBUIȚI

alina-ghica

Magistraţii de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea au suspendat şedinţele de judecată până la ora 10.00, ca urmare a „pasivităţii” manifestate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţia de membru al CSM a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica, informează Mediafax.


Decizia de a suspenda astăzi, până la ora 10.00, şedinţele de judecată a fost luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

„S-a considerat că pasivitatea manifestată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţia de membru al Consiliului a domnului judecător Cristi Vasilică Danileţ şi a doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica nu poate fi justificată rezonabil în condiţiile în care lege prevede un termen de 15 zile în care Plenul trebuie să ia act de voinţa eprimată de judecători”, se arată într-un comunicat de presă al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea remisă marţi agenţiei Mediafax.

Plenul CSM ia în discuţie astăzi alegerea vicepreşedintelui forului şi deciziile de revocare a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ din funcţiile de membru al Consiliului. Asociaţia Magistraţilor din România a cerut, vineri, judecătorilor să-şi suspende şedinţele marţi, de la ora ora 8.30, când Plenul CSM discută revocarea judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ din Consiliu, dată fiind „atitudinea de neacceptat” a Consiliului de tergiversare a revocării celor doi.

Foto: membricsm.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.