Cea mai mare companie de căi ferate din Europa caută ingineri tineri...

Cea mai mare companie de căi ferate din Europa caută ingineri tineri la Timişoara. Ce salarii pot primi în Germania

0
DISTRIBUIȚI

process-engineer1

Studenţii de la Universitatea Politehnica din Timişoara sunt „vânaţi” de cea mai mare companie de căi ferate din Europa. Zece viitori ingineri de la Facultatea de Electrotehnică şi Energetică vor avea posibilitatea să primească o bursă timp de doi ani, de 200 de euro pe lună, plus şansa de la lucra în Germania pe salarii de peste 2.600 de euro. Astăzi, o delegaţie formată din cinci ingineri din cadrul Deutsche Bahn AG s-a aflat în oraşul nostru pentru a le vorbi politehniştilor despre infrastructura feroviară germană, iar studenţii au aflat detalii despre bursele pe care le pot primi. „Studenţii de la Politehnica au o şansă extraordinară. Totul vine dintr-o nevoie extraordinară de ingineri în Germania, generaţia care a clădit industria germană se pensionează, iar tinerii nu sunt prea interesaţi de şcolile tehnice. Dar Germania îşi poate permite să caute viitori ingineri în ţările din estul Europei, printre care şi România”, ne-a spus Alin Argeşeanu, prodecanul Facultăţii de Electrotehnică şi Electroenergetică.

Studenţii care doresc să aplice pentru o astfel de bursă trebuie să cunoască limba germană la un nivel mediu, dar în momentul în care intră în program îşi asumă responsabilitatea că până la finalul acestuia îşi vor îmbunătăţi cunoştinţele.


Bursele se acordă timp de doi ani studenţilor care se află cel puţin în anul III de studiu sau sunt înscrişi la masterat, însă aceştia au avantajul că nu sunt obligaţi să se angajeze la compania de căi ferate din Germania. „Ei doresc ca studenţii să nu stea trei ani la căile ferate germane, ci să-şi dorească o carieră la ei. Un an şi jumătate este o perioadă de stagiatură, studenţii trec prin mai multe departamente şi urmează să îşi aleagă departamentul în funcţie de ce le place astfel încât să îşi poată proiecta o carieră până la pensie în căile ferate”, a mai afirmat Alin Argeşeanu.

Vizita de astăzi este cea de-a patra făcută la Timişoara de către o delegaţie germană, următoarea întâlnire cu studenţii va avea loc în vară, când va veni o delegaţie formată din şefi de pe întreaga reţea de căi ferate din Germania.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.