Parchetul instanţei supreme a închis dosarul plagiatului lui Victor Ponta. Află motivaţia

Parchetul instanţei supreme a închis dosarul plagiatului lui Victor Ponta. Află motivaţia

0
DISTRIBUIȚI

victor-ponta-71_8e0ec03e5f

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) în cazul sesizării referitoare la faptul că Victor Ponta ar fi plagiat, stabilind că fapta nu există, au declarat astăzi oficiali din Ministerul Public, citați de Mediafax. Sursele citate au precizat că în cazul sesizării referitoare la faptul că Victor Ponta ar fi plagiat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza articolului 10 litera a din Codul de procedură penală, respectiv că „fapta nu există”.


Potrivit articolului 10 litera a, „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu există”.

Denunţul la Parchetul instanţei supreme în acest caz a fost făcut în 22 august 2012, de către Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru. Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, „un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de creaţie intelectuală a patru autori”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.