Constantin Ștefan, noul antrenor al handbaliștilor de la Poli, a sosit la...

Constantin Ștefan, noul antrenor al handbaliștilor de la Poli, a sosit la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
antrenor_handbal_TS0003
Constantin Ștefan și Ioan-Silviu Doboși

Constantin Ștefan a sosit la Timișoara și a început antrenamentele cu handbaliștii de la CSU Poli. Ștefan a semnat un contract pe doi ani și va fi manager sportiv, astfel că va răspunde de tot ce ține de latura sportivă a echipei alb-violete. Deocamdată, noul antrenor nu a dat prea multe detalii despre jucătorii care vor veni pe Bega din sezonul viitor.

Constantin Ștefan are un proiect ambițios cu CSU Poli, echipă pe care vrea să o ducă în cupele europene. Chiar dacă în ultimele sezoane alb-violeții au avut clasări mediocre, noul tehnician spune că nu dorește să coboare ștacheta personală. ”Ne dorim să construim o echipă puternică la Timișoara, competitivă, care să joace un handbal modern. Eu până acum am ajuns în cupele europene cu toate echipele (n.r., Dinamo, HC Odorhei, HCM Constanța) pe care le-am antrenat, și nu îmi doresc să cobor acest standard, chiar dacă Poli e într-un moment de reconstrucție. Este un vis pe care sper să îl îndeplinesc, să joc cu fiecare echipă pe care o antrenez într-o cupă europeană”, a declarat astăzi Constantin Ștefan despre obiectivul său la echipa de handbal. Cupele europene au fost obiectivul lui Poli în ultimele două sezoane, dar până acum, au rămas un vis neîndeplinit.

Antrenorul nu a dorit să vorbească despre jucătorii cu care discută să vină la echipă, însă a spus că este improbabil ca Vizhbovsky, Păiuș sau Adominicăi, jucători cu care s-a discutat, să ajungă la Timișoara.


”Eu am semnat cu Poli înainte ca jucătorii emblematici să plece de la Poli. În acest moment știm că Grasu, Fenici, Antonaru, Marius Ignat, Sabin Ignat și Gabriel Cotinghiu nu vor continua. Vom discuta cu jucătorii rămași care nu au angajamente, vor rămâne doar cei care vor juca cu sufletul pentru Timișoara. Trebuie să facem o selecție riguroasă, nu cred că ne putem baza doar pe tinerele speranțe ale campionatului de handbal, trebuie să existe un melanj între jucătorii cu experiență și cei tineri, precum și o bună coordonare între toate posturile. Campionatul ne oferă și posibilitatea de a aduce jucători cu experiență din străinătate și o să încercăm să profităm”, a explicat noul antrenor al Politehnicii. Cele mai mari șanse de a rămâne le au extrema stângă Mihai Timofte și extrema dreaptă Milan Torbica. Clubul negociază cu sportivi din spațiul fostei Yugoslavii.

În ceea ce privește reorganizarea de anul viitor sub formă de ONG, președintele clubului CSu Poli Ioan-Silviu Doboși a spus că și Consiliul Județean Timiș se va asocia la noua structură CH Politehnica Timișoara, din care Consiliul Local face parte deja. ”Trebuie să privim clasarea și în raport cu bugetul, iar dacă privim lucrurile așa, clasarea este onorantă. Vrem să creem o nouă structură pentru performanță. Domnul Nicole Robu și domnul Titu Bojin au fost de acord. Avem speranțe că până la 1 iulie noua structură va fi gata. Asocierea cu CJT se va vota marți”, a explicat președintele Ioan Silviu Doboși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.