Bolnavi de schizofrenie, epilepsie, surdo-muţi, cu probleme locomotorii sau cu alte dizabilităţi se numără printre beneficiarii unui proiect pe fonduri europene a căror viaţă s-a schimbat radical în ultimii doi ani. Nu au muncit niciodată pentru că de fiecare dată când au încercat să facă asta s-au lovit de reticenţa angajatorilor, însă asistenţii sociali din cadrul Centrului de Incluziune Socială din Timişoara au reuşit, totuşi, să schimbe mentalităţi şi vieţi. Vorbim de 64 de persoane cu handicap din judeţul Timiş care şi-au găsit un loc de muncă, prin intermediul proiectului „Integrare pe piaţa muncii: şanse sporite pentru persoanele cu dizabilităţi”.
Alina Şimon, asistent social în cadrul Centrului de Incluziune Socială Timişoara, a povestit cum a reuşit să le găsească un loc de muncă persoanelor cu dizabilităţi. „În primul rând, am căutat anunţuri în ziare cu anunţuri de mică publicitate, afişe lipite pe stâlpi, de la AJOFM şi îi sunam pe angajatori ca să-i întreb dacă ar fi dispuşi să angajeze o persoană cu dizabilităţi. Mulţi nu ştiau exact ce înseamnă termenul «dizabilitate», dar când le spuneam «handicap» mă refuzau. Am dat peste fel şi fel de oameni, însă mă bucur că au fost şi persoane extraordinare pentru care nu a contat că o persoană are o dizabilitate atâta timp cât corespunde cerinţelor sale”, ne-a spus Alina Şimon.
Exemplu de perseverență
Mihaela Şuşu are 36 de ani şi face parte din cei 64 de beneficiari ai proiectului finanţat din fonduri europene care au fost sprijiniţi să-şi găsească un loc de muncă.
Femeia are astm bronşic şi poliartrită reumatoidă, o boală care nu se vindecă şi distruge oasele şi cartilagiile. Primele simptome ale bolii au apărut la vârsta de 23 de ani, când Mihaela nu a mai putut să se ridice din pat o bună perioadă de timp. „Atunci am avut primele dureri insuportabile, nu mă puteam mişca, mi s-au umflat mâinile şi picioarele. Nu reuşeam nici măcar să mănânc singură, să ţin o cană în mână din cauza durerilor”, povesteşe Mihaela Şuşu. Ca să ţină boala sub control, a urmat un tratament medicamentos, iar din acest an face o injecţie o dată pe săptămână ca să mai aline din dureri. Femeia este divorţată, are un copil de opt ani şi ne spune că au existat momente în viaţa ei când a intrat în depresie, îi era frică de faptul că ar putea să moară din cauza durerilor.
Mihaela a încercat de-a lungul anilor să-şi găsească un loc de muncă, însă i-a fost foarte greu, mai ales că are astm şi nici nu poate să ridice greutăţi, chiar dacă e vorba de doar câteva kilograme. Totuşi, viaţa femeii s-a schimbat în urmă cu doi ani, când asistenţii sociali din cadrul Centrului de Incluziune Socială au ajutat-o să se angajeze. „În prezent, sunt vicepreşedintele unităţii protejate Newco şi Amicii, unde mă ocup de partea de asistenţă socială, asistenţă clienţi. De asemenea, mai lucrez şi la şcoala de arte şi meserii Eurotraining, dar de acasă, caut diferite date pe calculator”, a povestit Mihaela.
Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, a precizat că în judeţul nostru sunt angajate doar 1.400 de persoane cu dizabilităţi fizice sau intelectuale.
