Marea întâlnire dintre edilul şef Nicolae Robu şi liderii rromilor din Timişoara nu a decurs după cum a plănuit primarul pe Facebook. Acesta s-a văzut astăzi cu mai mulţi rromi din Timişoara în sala de consiliu a primăriei. Dacă ieri anunţa războinic că le va cere acestora să dărâme turnuleţele şi să trimită copii la şcoală promiţând că nu va ceda în cadrul negocierilor privind executarea silită a clanului Cîrpaci, astăzi, Robu a ascultat docil discursurile ţiganilor. Presa nu a fost anunţată în legătură cu locaţia sau ora reuniunii, astfel că reporterii au ajuns care cum şi au rămas în sală doar la solicitarea rromilor care au cerut ca presa să rămână, în vreme ce Robu ar fi vrut ca reuniunea să aibă loc cu uşile închise. „Apelez la presa din întreaga ţară că nu mai folosească denumirea de clanurile din Timişoara. În Timişoara nu există clanuri, există oameni mai bogaţi, oamneni de afaceri care au un nume şi dacă aceşti oameni au cumpărat case au cumpărat pentru ei şi pentru familiiile lor în numele lor nu în numele de rromi. Să spunem fiecăruia pe nume”, a spus Ion Cîrpaci .
Proprietarul clădirii de la Spitalul de Copii, de unde a avut loc executarea silită, Vladimir Cîrpaci, a spus că executarea nu s-a făcut pe numele lui şi că el a avut o autorizaţie de construcţie în anul 2010 graţie căreia a putut interveni inclusiv la imobilul de pe Mihai Eminescu 6. Avocatul lui Cîrpaci a menţionat că este posibil ca sentinţa să se fi prescris. Văzând că edilul şef Nicolae Robu nici nu vrea să audă, Ion Cîrpaci, pe numele său Ion Mirescu după căsătorie, l-a apostrofat pe Robu că nu respectă doctrina partidului şi că ar găsi enormă deschidere la viceprimarul Traian Stoia.
„ Ceea ce mă surprinde este că aveţi o doctrină în cadrul partidului, dar acea doctrină nu se regăseşte în discuţiile cu noi şi poate că dacă aţi folosi acestă doctrină nu aţi mai avea probleme în comunicarea cu noi”, l-a atenţionat Ion Cîrpaci.
Grăbit, Robu a trecut la concluzii, adică, a expus cele cinci solicitări expuse pe Facebook. Primul care a luat cuvântul a fost Rudolf Stancu care a menţionat că nunţile şi înmormântările rromilor din Timişoara vor fi mai puţin fastuoase şi că astfel vor încerca să încurce mai puţin traficul şi să nu deranjeze cetăţenii. Stancu s-a arătat bucuros de faptul că elevii rromi vor fi ajutaţi financiar să urmeze cursuri la şcoală. Vladmir Cârpaci nu a fost deloc bucuros de propunerea edilului şef de a da clădirea de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” în folosinţă gratuită primăriei până la data finalizării construcţiei noii aripi. Avocatul său a menţionat că excutarea nu este pe numele lui Vladimir, ci pe numele de Elena şi Maria Cîrpaci şi că nu poate preciza dacă sentinţa în baza căreia primăria cere executarea nu este cumva prescrisă.
Deşi în faţa primarului s-au arătat binevoitori, ajunşi în faţa camerelor de luat vederi, rromii au spus că nu au înţeles foarte multe din solicitările primarului , dar pe care spun că le vor discuta în cadrul comunităţilor. Robu, obişnuit să întârzie la fiecare întâlnire cel puţin un sfert de oră i-a grăbit astăzi pe invitaţo pe motiv că deja întâlnirea a durat prea mult şi întârzie la alte evenimente. Apoi, ajuns şi el în faţa jurnaliştilor, primarul s-a lăudat că a rezolvat problemele cu rromii şi că în Timişoara în curând nu vom mai avea turneleţe, cerşetorie sau nunţi şi înmormântări cu fast.
nu stiu de ce nu ma mira, ce te astepti de la astfel de intalniri?!
Tiganii tot tigani raman 🙂 Hai Robu scapa de ei, Timisoara te sustine!
Ce destept se cred Carpacii astia :)) Bravo Robu ca nu te lasi in fata lor, tine-o tot asa
„Deşi în faţa primarului s-au arătat binevoitori, ajunşi în faţa camerelor de luat vederi, rromii au spus că nu au înţeles foarte multe din solicitările primarului…” ce sa inteleaga ei oameni buni :)) nu au scoala domnului primar 🙂
Agramatismele junei ziariste sunt exasperante! Corect este SĂ TRIMITĂ COPIII LA ȘCOALĂ (articolul definit -i lipsește). În schimb, Grafiază cu un „i” în plus substantivul FAMILIILE, când îl citează pe un participant la discuții. Graba i-a jucat o festă penibilă autoarei în grafierea unui improbabil INVITAȚO, în fraza penultimă a articolului.
Țigănie maximă
Teoretic ar fi trebuit sa se inteleaga bine ca au toti buze vinete!!! Cam asa rezulta din poza dvs. Grrrrrrr
– Stimată și iubită doamnă profesor, n-ați vrea să ne scutiți de didacticisme (termenul mi-l asum) din categoria ‘formă fără fond’ ? Parcă sunteți sora lui Robu, zău așa…
Postarea ce categorisește drept „formă fără fond” grija absolut legitimă și obligatorie față de limba română corectă, neschimonosită din ignoranță și cinism descalifică persoana care a postat comentariul plin de țâfnă, insolență, lipsă de logică, persoană care nici nu și-a declinat identitatea (oare de ce?). Din nefericire astfel de atitudini pline de incalificabil dispreț în raport cu bunul cel mai de preț al neamului nostru – adică limba lăsată nouă de înaintași ca Mihai Eminescu,Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mircea Eliade și alți giganți ai spiritului și ai condeiului – aruncă o umbră nemeritată asupra unei publicații ce se străduiește să merite prețuirea cititorilor. Voi semnala acest aspect celor în drept.
……..greu …uscaturi sunt peste tot …amu esenta difera……salcie….brad….stejar……….daca nu erau ei erau ALTI