Gâlceavă în plenul de astăzi al CJT. Conservatorul Traian Stancu, sătul să stea mai bine de o oră la secţiunea interpelări, pe care a descris-o ca „un balet de care nu avem nevoie” a solicitat ca structura şedinţelor de plen să fie modificată astfel încât secţiunile diverse şi interpelările să fie mutate la sfârşit şi la ele să aibă acces atât şefii de instituţii din subordinea CJT, consilierii, dar şi presa. Imediat, Stancu a fost atacat de pedelistul Tiberiu Lelescu care a ţipat „pe tine nu te-a întrebat nimeni nimic!”.
Bojin a a intervenit prompt şi a avertizat „vă rog să vă liniştiţi, ce pot să vă spun decât să votăm care cum votam”. După ce Bojin a anunţat că supune la vot amendamentul lui Stancu, Lelescu a ameninţat că pedeliştii părăsesc şedinţa dacă se adoptă această structură. Grăbit să termine cu cearta, Bojin a supus amendamentul la vot. Astfel, consilierii au aprobat ca secţiunea diverse să fie prima şi interpelările să fie mutate nu se ştie cum. La câteva secunde după finalizarea votului, conservatorul a avertizat că el a solicitat mutatea interpelărilor la final, şi nu în faţă, aşa cum de altfel sunt deja. Bojin a repus amendamentul la vot, de data acesta după cum a fost solicitat de către iniţiatorul Stancu. Astfel, începând cu plenul viitor, consilierii vor intra direct în pâine, iar certurile şi insultele vor fi mutate la final.
Direct din Caragiale …