SRI te vrea. Vezi ce condiții trebuie să îndeplinești

SRI te vrea. Vezi ce condiții trebuie să îndeplinești

4
DISTRIBUIȚI

sri

Serviciul Român de Informaţii (SRI), prin Direcţia Judeţeană de Informaţii Timiş, a anunțat că deschide lista de înscrieri pentru candidați în învățământ. Cei care sunt interesați de oferta SRI vor deveni studenți ai Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” şi ai Academiei Tehnice Militare.

Prima pregătește ofiţeri operativi, ofiţeri analişti şi experţi în domeniul informaţiilor de securitate, prin programe de studii universitate de licență, la Facultatea de Informaţii, cu două specializări, Psihologie – informaţii și tudii de securitate şi informaţii. Condiția pe care doritorii trebuie să o îndeplinească este să fie „în ultimul an de studii sau absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat”, așa cum este specificat într-un comunicat al SRI. Academia oferă și masterat, mai exact, „Programe de master profesional destinate formării viitorilor ofiţeri de informaţii operativi şi ofiţeri analişti”.


Cele două specializări studiate sunt Intelligence şi securitate naţională și Analiză de Intelligence. „Candidaţii trebuie să fie absolvenţi sau studenţi în ultimul an al ciclului I de studii universitare. Pe întreaga desfăşurare a programelor de master, cursanţii vor avea statut de angajaţi ai SRI, cu toate drepturile şi obligaţiile subsecvente”, se mai arată în comunicat.

Academia Tehnică Militară, subordonată Ministerului Apărării Naționale, oferă, pe locurile alocate SRI, specializările Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională, Transmisiuni și Echipamente şi sisteme electronice militare. Candidații interesați de această ofertă trebuie să fie în ultimul an de studii sau absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat. Primul program de studii se desfășoară pe parcursul a trei ani, iar al doilea, timp de patru ani.

„Detalii despre locurile disponibile, condiţiile de înscriere şi probele de concurs se pot obţine la sediul Direcţiei Judeţene de Informaţii Timiş, situat în Timişoara, Calea Sever Bocu nr. 47, la numărul de telefon 0256/305.920 sau pe site-ul www.sri.ro. În scopul asigurării timpului necesar întocmirii dosarelor de concurs pentru sesiunea de admitere organizată în anul 2014, termenul limită de înscriere este 28 februarie. După această dată, eventualele solicitări de înscriere vor fi avute în vedere pentru anul universitar 2015 – 2016″, se mai precizează în document.

4 COMENTARII

  1. Daca iti iubesti tara, ai demnitate, si nu esti mediocru, nu mergi la SRI. De ce? Pentru ca toata lumea stie ca SRI face jocuri politice, ba mai mult, implicit, face jocuri antinationale, din moment ce polticienii nostri de varf sunt marionete economice ale altor state. Daca vrei ca munca ta buna sa fie ignorata, sau rastalmacita si folosita dupa bunul plac de catre Ponta, Basescu, Tom Holst, whatever, daca vrei sa fii un rahat de lemming, mergi la SRI, si fa un deservicu tarii tale!

  2. Buna seara ! Fiul meu , a terminat Facultatea de Drept si este licentiat . As dori sa stiu daca poate face masterul la d-stra , anul viitor , in 2016 . As mai dori sa stiu , in ce perioada se fac inscrierile si tot ceea ce trebuie sa faca , sa poata sa se inscrie la master ! Va multumesc anticipat !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.