Traian Băsescu, amendat de CNCD pentru declaraţiile privind romii nomazi, care „trăiesc...

Traian Băsescu, amendat de CNCD pentru declaraţiile privind romii nomazi, care „trăiesc din ce fură”

1
DISTRIBUIȚI

traian basescu cu buzele stranse p

Preşedintele Traian Băsescu a fost amendat, luni, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru declaraţiile făcute în noiembrie 2010, la Ljubljana, privind romii nomazi, despre care a afirmat că „mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură”, anunţă Mediafax.

Hotărârea a fost luată în şedinţa de luni a Colegiului director al CNCD, cu şase voturi „pentru” şi două „împotrivă”. CNCD a hotărât că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu din data de 3 noiembrie 2010, conform căreia dintre romii nomazi „foarte puţini vor să muncească” şi „mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură” reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă. „Reclamatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 600 lei.


Colegiul director a aplicat aceasta amendă, ţinând cont de faptul că preşedintele Traian Băsescu nu se află la prima faptă de discriminare”, se arată într-un comunicat al consiliului remis Mediafax.

Preşedintele a fost reclamat la CNCD de asociaţia Romani Criss, pentru afirmaţiile privind romii nomazi făcute la Ljubljana, în 3 noiembrie 2010. Petiţia a fost iniţial soluţionată prin hotărârea Colegiului director nr.176/04.05.2011 prin admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială a CNCD, având în vedere faptul că afirmaţiile au fost făcute în Slovenia, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat această hotărâre, în 21 ianuarie 2014, obligând CNCD să se pronunţe pe fond. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 3 noiembrie 2010, că obiectivul cultural al romilor nomazi este să circule din loc în loc şi că interzicerea acestui drept ar însemna distrugerea unui pilon cultural, recunoscând că mulţi dintre aceştia, „în mod tradiţional, trăiesc din ce fură”.

1 COMENTARIU

  1. Nu mă surprinde că azi suntem penalizaţi pentru a rosti ADEVĂRUL. Să fiu bine înţeles, NU sunt un suporter al lui BăSecu, dat fiind că-s ANTI-comunist convins. Oare CÂND vom fi martorii STOPĂRII acestui obicei ancestral al ţiganilor care ne afectează pe noi TOŢI şi în mod OBLIGATORIU TREBUIE eradicat ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.