Primarul Nicolae Robu a oferit astăzi ultimele detalii cu privire la starea principalelor şantiere Timişoara. Un anunţ important a fost făcut legat de parcarea din Piaţa Unirii, care se va închide săptămâna viitoare, dar sunt noutăți și despre celelalte lucrări majore din oraș.
Robu a spus şi că „am plătit betonul pentru armăturile de coronament pentru Michelagelo, şi săptămâna viitoare chiar sunt întrunite condiţiile pentu betonarea finală a planşeului pentu toată lungimea sa.
În paralel, se vor plasa armăturile de coronament pe partea descoperită a subpajului. Probabil săptămâna viitoare vor începe lucrările la parapeţi”.
După ce a anunţat că şi lucrările la Sala Polivalentă sunt în linie dreaptă, primarul a continuat metaforele din lumea sportului, spunând că „la piaţa Iosefin lucrările sunt pe ultima sută de metri. Ieri, spre seară, se turna asfalt, se vor face în continuare placările în faţa pieţei, se va lucra la sensul giratoriu şi la fântântă, iar apoi săptămâna viitoare se va turna stratul final de astfalt. Vom face marcajele şi vom face inagururarea. Proiectul va fi finalizat în termen, dar nu depinde de primărie, ci de firma executantă. Se lucrează la malurile Begăi şi le-am soliciat să îmbunătăţescă proiectul astfel încât aleile să fie mai largi şi toată amenjarea să fie mai raţională decât a fost gândită iniţial”.