Ştefan Alexandru, arestat de Judecătoria Deta

Ştefan Alexandru, arestat de Judecătoria Deta

14
DISTRIBUIȚI

Ştefan Alexandru a fost audiat, astăzi, de un magistrat de la Judecătoria Deta după ce procurorul a cerut arestarea bărbatului care a fost înjunghiat de fiul primarului din Deta, Bogdan Roman, în timpul scandalului de la sfârşitul lunii iulie. Acuzaţiile aduse au fost de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru că a intrat cu pistolul în discotecă, şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în urma percheziţiei de aseară poliţiştii i-au descoperit un încărcător de pistol şi două cartuşe cu glonţ.


De altfel, în timpul percheziţiei, Ştefan Alexandru nu a pierdut ocazia să-i ameninţe pe poliţişti că-i va reclama. După audierile de astăzi, Judecătoria Deta a decis arestarea pe 29 de zile a acestuia, urmând ca recursul să fie analizat de magistraţii Tribunalului Timiş. Ştefan Alexandru mai este cercetat în alte două dosare penale – unul pentru contrabandă  şi un altul pentru ultraj.

14 COMENTARII

  1. In sfarsit este arestat tiganul acesta scarbos….Sper sa ramana in inchisoare pana o sa carunteasca. Saptamana trecuta se plimba cu clanul lui de tigani cu masini scumpe de parca era orasul lui.

  2. Unde sunt vampele cele doua care ocupau toate posturile de televiziune cu istericalele lor?Acum nu mai fac circ ca s-a facut nedreptate,unde sunt restul de victime?LA BULAU CU TOTI…

  3. pacat asta e Romania daca ai tata primar esti tare saracu om face puscarie pentru ca a fost taiat si eu daca eram in locul lui imi luam pistol si le bagam cate un glont in cap la primar, si bogdan si calinca merita cata lume or batut ei futule morti in gura de trupa lui pit sugeti pula ca toti care baga comentari is oameni lor! va iau familia in pula SPECIAL GYJU;LEU ;DETA SUGETI PXXX FAMILEI ROMAN

  4. Auziti am si eu un prieten pnitenciaru popa sapca timisoara si lam vizitat astazi am auzit ca bogdan si calin au fost violati, deci ia spart rozeta au luato anal, asa le trebe cand iasa iasa gay deci homosexual, o merita dar asta o sa fie ascuns ca ei tre sa ramane mafioti cand iasa dar poate se aude ca se fut in cur la popa
    sapca.sa nu ia bataie.ha ha ha

  5. domnule BOTA deci sau gasit 2 gloante la victima si de asta e arestat dar armele ce lea aruncat calin roman din podul casei sale in curtea vecina ce se intampla cu ele asta numai va intereseaza deci tea cumparat si pe tine primarul unde is testurile dela arme deci esti si tu in trupa lor zis trupa luio pit sa se faca dreptate si ce scrieti atat de tigani am sa imi iau un avocat iau c eva masuri contra pressalert timisoara ca sunteti niste rasisti oameni astia nici nu sunt tigani sunt unguri si jumate germani si deci Austroungar!

  6. lasa-ti toti analfabeti sa scrie comentarii! ce-i mai vinovati sant EGIPTERI(daca ei nu sant tigani),ei au provocat tot scandalul asta…Gaga sa tot agatat de Bogdan si cand a fost scandalul el sa ascuns dupa masini! Tot scandalul a pornit de la un pahar spart in barul de pe calea banlocului(la Cosur la striptease),iar de acolo gipteri au spart geamurile de la restaurant,au spart 1 masina (se stie a lui cine),si o alta a luat foc( a lui vali stramtu)!!! intr-un final tot victimile sant cele vinovate,ei se cred interlopii de Deta! Seara pe la colt la belavista nu trecea nici-o fata sa nu se ia ghipteri de ea,si mai de orice persoana care trecea pe acolo era acostata de ei….cautati-le istoria in dosarele care le au la politie si o sa vedeti(asta dak au dosare,din moment ce Gaga era turnatorul lui Golosie, si se stie….)

  7. auziti eu eram in acest bar pe calea banlocului cand sa intamplat asta egipteri nau facut nimic or dat bani la muzica si sa spart un pahar la momendat a venit motz si a inceput sa injure pe acel sandi si la provocat la bataie pe sandi dar nu a vrut sa se bata cu el si motz la sunat pe pit si a si venit pit in fata la bar,bodiguardul lui pit,bogdan a tras direkt cu pistolul iar bogdan a lovit direkt un egipter cu pumnal de fier in fata pe care nul stiu cu nume si ia taiat masina bmw cu sabia la porbagaj dupa ce bogdan a fugit direkt la timisoara .Astai adevarul se gaseste si declarati la politia din deta .

  8. buna sunt ionut din deta si sunt tigan vreau sa va spun ca acesti oameni nu sunt tigani se stie cine e vinovat bogdan roman batea toata deta care nu era cu el in trupa lua bataie saraci oameni au fost taiati cu sabia si acum ,descriminati de niste oameni care is in trupa cu bogdan zis trupa lui pit

  9. imi pare rau de victimele astea si ca nu le crede lumea eu il cunosc pe primarul din deta foarte bine si vreau sa va soun cateva lucruri despre primarul din deta; domnu petru Roman se foloseste de toti angajati sai si toata femeile din primarie sunt amantele lui cu toata are relati sexuale si daca nu se face ce vrea dansul le da afara din primarie deci el nu cere taxa de protectie DAR cere sex de protectie ca dela sotie nu mai primeste ca este alcolista si nu iasa din casa are si depresi .deci domnul primar isi fute angajatele din primarie si care mai vrea o locuinta dela anl le ia sau bani sau sex.

  10. Ptr.anti rasist…mama ta nu te-a invatat sa vorbesti frumos???Esti jalnicccccc.Stimabile ionut si robu va rog nu va mai bateti joc de LIMBA ROMANA,daca nu puteti sa o scrieti atunci va rog sa va abtineti…..

Dă-i un răspuns lui robu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.