La Tribunalul Timiş, unde s-a judecat dosarul „lotului Autobuzul”, în care DIICOT a trimis în judecată 35 de persoane din care 29 în stare de arest pentru tafic de heroină, a fost termenul recunoaşterilor. Acuzaţi de trafic de droguri de mare risc, zece dintre cei arestaţi au solicitaţi să fie judecaţi pe procedura simplificată, recunoscând acuzaţiile procurorilor aşa cum au fost formulate în rechizitoriu şi beneficiind de reducerea pedepsei.
Cei care au recunoscut sunt Atanasie Lucian Nicuşor, Bodea Florin, Bodea Cristian, Iancu Garibaldi, Mihăilescu Marius, Olariu Cosmin, Puzderie Vasile, Sauca Laurenţiu, Simon Mihai, Şinca George şi Bălănescu Costel Alberto. În cazul acestora, procurorul de şedinţă a solicitat să le fie înlocuită măsura arestării preventive cu interdicţia de a părăsi ţara. Avocaţii celorlalţi inculpaţi au solicitat egalitate de tratament şi punerea în libertate a tuturor celor arestaţi. În urma deliberării, Tribunalul Timiş a decis eliberarea celor 29 de inculpaţi, împotriva acestei decizii procurorii având posibilitatea de a face recurs.