Recursul lui Cătălin Şerban judecat astăzi LIVE TEXT de la ÎCCJ UPDATE...

Recursul lui Cătălin Şerban judecat astăzi LIVE TEXT de la ÎCCJ UPDATE 12 Decizia instanţei

4
DISTRIBUIȚI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, astăzi, recursul fostului vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoar, Cătălin Şerban, la decizia Curţii de Apel Bucureşti de a-l aresta. Acesta este acuzat de DNA de trafic de influenţă după ce a primit 50.000 euro, prin intermediul soţiei sale, pentru două sentinţe deja date de un complet al CAT în dosarul de insolvenţă al Moldomin SA. De altfel, cei trei judecători de la Curtea de Apel Timişoara au fost citaţi, luni, pentru audieri la sediul DNA. PRESSALERT.ro va transmite live de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie toate informaţiile legate de recursul judecătorului Şerban.

UPDATE 1 9,02 Cei doi avocaţi ai lui Cătălin Şerban – Gheorghiţă Mateuţ şi Arcadie Anastasescu, fost judecător timişorean, au ajuns la ÎCCJ. „Interceptări autorizate putem vorbi doar din 11 martie când s-a întocmit şi procesul verbal de sesizare din oficiu şi când s-a eliberat autorizaţie provizorie pe 48 de ore. Sunt în probleme în acest dosar pentru că toată inculparea judecătorului Şerban are la bază susţinerile lui Iosif Chişărău”. a declarat Arcadie Anastasescu, în exclusivitate pentru PRESSALERT.ro, înainte de a intra în sală.

UPDATE 2 9,19 Cătălin Şerban a fost adus sub escorta poliţiştilor de arest în boxa acuzaţilor alături de un alt arestat. Extrem de gânditor, acesta îşi freacă în permanenşă mâinile, privind spre completul de judecată.

UPDATE 3 9,27 Judecătorul Şerban a susţinut că-şi menţine declaraţia dată la Curtea de Apel Bucureşti şi nu mai vrea să facă alte completări. Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a depus concluzii scrise şi şi-a început pledoaria, afirmând că ” încheierea prin care s-a dispus arestarea este netemeinică şi nelegală. Din simpla examinare reiese că este nemotivată. Lipseşte orice referire la probe şi indici”.

UPDATE 4 9,32 „Inculpatul era într-o evidentă stare de oboseală psihică şi fizică.


A fost dus la sediul DNA Timişoara la ora 22,30 şi de abia a dfoua zi la ora 16, după ce a fost transportat la Bucureşti, i s-a adus la cunoştinţă învinuirea. De seara s-a aflat sub complata direcţionare a organelor de urmărire penală. De la monentul ducerii la sediul DNA Timişioara trebuie considerat că a fost lipsit de libertate, nu de a doua zi”, a susţinut Mateuţ.

UPDATE 5 9,38 „Referatul cu propunere de arestare preventivă se bazează pe declaraţia unui denunţător, Iosif Chişărău, care are şi calitatea de învinuit şi care are interes în soluţioarea cauzei. Această declaraţiennu se coroborează cu alte mijloace de probă”.

UPDATE 6 9,42  „Nu există probe pentru săvârşirea unei asemenea fapte de trafic de influenţă. Nu există elemente care să facă legătura . S-a încercat un  flagrant care nu a reuşit. Nu este suficientă să fie nişte bani marcaţi”.

UPDATE 7 9,47 Avocatul Mateuţ a cerut admiterea recursului şi punerea în libertate, înlocuindu-se starea de arest cu interdicţia de a părăsi ţara.

UPDATE 8 9, 49 Avocatul Arcadie Anastasescu susţine că „se dă calitatea de denunţător unei persoane, Iosif Chişărău, după ce a săvârşit o faptă penală. Nu inculpatul este cel care şi-a traficat influenţa, ci Chişărău i-a folosi numele”.

UPDATE 9 9, 53 „Omul şi magistratului Cătălin Şerban nu i se poate întoarce împotriva aceste calităţi. Probitatea sa morală nu poate fi pusă la îndoială, este vicepreşedinte al CAT la cel de al doilea mandat. Vă solicit să respingeţi propunerea de arestare preventivă. Vă asigur de loialitatea sa procesuală”.

UPDATE 10 9,54 Procurorul DNA a solicitat menţinerea lui Cătălin Şerban în arest pentru bunul mers al anchetei şi pentru „a se proteja interesul public”. De asemenea, a afirmat că prin faptele sale , judecătorul a adus o gravă atingere imaginii Justiţiei, inducând ideea că soluţiile unui complet de judecată pot fi cumpărate cu o sumă de bani.

UPDATE 11 10,01 În ultimul său cuvânt, Cătălin Şerban a cerut admiterea recursului pe motiv că „doresc să fiu cercetat în stare de libertate ca să-mi pot face apărarea. Vreau să am egalitate de şanse. Consider că nu reprezint un pericol pentru ordinea publică. Situaţia familială m-ar împiedica. Nu există date concrete că aş fi un pericol public. Este şi în interesul meu să desluşesc aceste aspecte cât mai repede”. Instanţa a rămas în pronunţare.

UPDATE 12 Recursul a fost respins.

4 COMENTARII

  1. Cu toate ca ….prezumtia de nevinovatie , trebuie sa functioneze si in cazul D-lui Serban ….totusi sa afirmi ca ” inculpatul se afla intr-o stare de evidenta stare de oboseala psihica si fizica”, ….aproape tine de….penibil. Pacat …aceasta arata dubla masura cu care se judeca in Romania. Deci??? ce sa intelegem, cum se afla cei care batuti intr-o sectie se politie, care sant dusi a doua zi, in fata instantei??? pt. mandat de arestare??? Si ce probe ??? de care natura ??? sant necesare pt. incriminarea acestui domn, daca interceptarile telefonice constituie probe in toate celelalte cauze??? Ar fi bine sa nu ne mai facem de rusine, oricum colegii de breasla ii vor da o pedeapsa „cu dedicatie”, care nu va fi atat de aspra, ca si aceia pe care o primeste unul ce a furat o taista de porumb. Si din nefericire pt. noi aici este o problema ce tine de….. MOLDOMIN !!!!!! CE SE AFLA ACOLO??? Cupru…parca, nu???

  2. Dar de la Universitatea Tehnica din Cluj de ce a incasat bani ? Chiar a tinut acele ore ? Cand ? Si de ce a fost invitat sa tina ore la Cluj ? La Cluj exista o facultate de drept plina de specialisti. Si Mateut preda la Cluj. Dar este din Cluj. Ce cauta judecatorul Serban pe statele de plata ale unei universitati din Cluj ? Si de ce anul trecut ? Care a fost tranzactia reala aici ?

  3. Dar de la Universitatea Tehnica din Cluj de ce a incasat bani ? Chiar a tinut acele ore ? Cand ? Si de ce a fost invitat sa tina ore la Cluj ? La Cluj exista o facultate de drept plina de specialisti. Si Mateut preda la Cluj. Dar Mateut este din Cluj. Ce cauta judecatorul Serban pe statele de plata ale unei universitati (tehnice) din Cluj ? Si de ce anul trecut ? Care a fost tranzactia reala aici ?

Dă-i un răspuns lui clujean Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.