PD-L cere anularea parțială a alegerilor din Timiș și renumărarea voturilor UPDATE...

PD-L cere anularea parțială a alegerilor din Timiș și renumărarea voturilor UPDATE Reacţia lui Bojin

17
DISTRIBUIȚI

PD – L Timiş a trimis ieri o cerere către Biroul Electoral Central prin care solicită anularea scrutinului din aproximativ 30 de circumscripţii din Timiş şi renumărarea voturilor  pe întreg judeţul.  Oana Gaita, purtător de cuvânt al PD-L Timiş a explicat că există mai multe nereguli care au dus la formularea solicitării şi a oferit şi câteva exemple în acest sens. Astfel, numărul voturilor anulate consemnate în documente ar fi doar jumătate din cel ieşit la numărătore.  Totodată, într-o secţie din judeţ numărul buletinelor de vot ştampilate ar fi dublu faţă de numărul celor care s-au prezentat la vot.  Gaita a explicat că: „nu credem că se va repeta votul pe întreg judeţul, dar dorim renumărarea voturilor din circumscripţiile cu probleme, pentru a avea rezultate corecte la alegerile locale”.


Solicitarea intervine după ce președintele PD-L Timiș, Constantin Ostaficiuc, a pierdut la scor lupta pentru un nou mandat de șef al consiliului judțean, conform numărătorilor paralele.

UPDATE 1 Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, s-a arătat uimit de decizia de contestare a alegerilor de către PD-L, mai ales că pedelistul Ostaficiuc l-a sunat în noaptea alegerilor şi l-a  felicitat. „Trebuie să ştii să pierzi. Ori a pierdut controlul organizaţiei, ori îl conduce organizaţia”.

17 COMENTARII

  1. Nemernicii astia portocalii nu au puterea sa-si recunoasca infrangerea si sa se retraga in demnitate.
    P.S. Sa-si retraga si toate gunoaiele ce le-au instalat prin toate institutiile, care, cred, ca au fost instruite sa ramana, sa se reorienteze, sa studiee adversarul, iar cand spera sa le vina din nou vremea, sa poata riposta .

  2. @Nicolae Ionel
    Sunt apolitic. Ma doare undeva de profitorii astia ( aici includ pe toata clasa politica din Romania). Iti dau dreptate partial. Ma uitam de curiozitate la publicarea rezultatelor partiale duminica seara la ora 21:00. Cu o mare surprindere ce crezi ca am vazut? Mai marele vizir Ponta, in loc sa se bucure de victoria zdrobitoare a aliantei lui ce a facut? A inceput sa ponegreasca in stanga si in dreapta pe portocalii astia. Asa ca, nu prea cred ca trebuie sa comentezi asa, caci pana la urma toti sunt pe aceeasi clasa de gandire.
    Ms.

  3. @Nicolae Ionel………..esti un frustrat din ala, care nu iti gasesti locul??
    Nu tie clar un lucru, daca nu ai lipit afise, nu ai sters mesele sefilor in urma acestei campanii, nu ai ce sa visezi la vreo functie…….deci viseaza si scrie commenturi in continuare :)) SPOR!

  4. Bine frate,acum ca n-a iesit Costi trebuie sa ne spanzuram???Adio!!!ajunge 4+8=12 ani,mult,foarte mult,nu se vede prea mult in Timis,REALIZARI!!!

  5. E grea infrangerea, puteti numara pana la Craciun ca tot ati luat-o urat pe coaja. Nesimtirea si aroganta lui Ostaficiuc a fost dur sanctionata. La toamna va dispare definitiv si Alin Popoviciu.

  6. Costica, nu ar trebuii mai intii sa recalculezi hotiile facute personal de cind esti la putere.Votantii nu sunt prosti si te ard cind lumea iti este mai draga.Timisul a fost mereu+ fruncea+ , tu ce-ai facut cu el, unde l-ai adus.

  7. „a nu stii sa pierzi” – e inca o dovada de lipsa de caracter si demnitate a PDListilor. Se stia de fff mult timp ca vor pierde, au sperat doar ca matrapazlicurile lor (buletine false, afise eronate-ex. la Lugoj, cumparari de voturi, santaje, etc) o sa tina si vor avea niste sanse. Ca nu degeaba au parasit corabia citiva sobolani,la timpul potrivit.Acum incearca sa se salveze exact cu inselaciunile care nu le-au folosit, dar le atribuie adversarilor.Urit, foarte urit! Cu atita lipsa de demnitate nici nu meritau sa ajunga din nou la conducere. Numai minciuna si ura in gindirea lor.Le e frica probabil de locurile „reci” unde vor ajunge, de rarirea drumurilor la shoping in vest, de lipsa de influenta sau cine stie ce alte vise urite mai au. Roata se invirte si nimic nu vesnic, asta trebuie sa nu se uite nici cind ! Si apoi diferenta mare intre PDL si USL, sint doar toti vechi prieteni si tovarasi de afaceri murdare Ostaficiuc/Bojin- un cuplu cunoscut. Si in prietenie e valabil ajutorul reciproc. De aceea si-au trimis tin timp „caii troieni” la alte partide. Surprizele mai urmeaza !

  8. Ar trbui niumararea voturilor si acolo unde au cistigat PDL-istii! Cuibul de vipere Deta si imprejurimi! Uitati-va la Deta, Gataia, Ciacova, Padureni! Ce mai zice dl. Ostaficiuc, saracul? Or fi fost altii mai smecheri ca si el!

  9. Trebuie ca disperarea este mare in randurile conducerii PDL Timis daca vine cu chestii atat de ieftine…
    Ei chiar nu au luat in serios sondajele de opinie din ultimele luni – sau au fost convinsi ca au „rezolvat” alegerile locale?!…

  10. NEMERNICILOR, ATI ADUS COMUNISTII LA PUTERE IN TIMISOARA.
    SA VA DUCETI LA CIMITIRUL EROILOR, SA VA CERETI IERTARE, PENTRU CA AU MURIT DEGEABA SI NU MERITATI SACRIFICIUL LOR.
    PUTEAM MANCA SI ŢARÂNA DAR NU COMUNISTII LA PUTERE.
    V-AU PLACUT BANII LOR PATATI CU SANGELE EROILOR NOSTRI, DE EI SA AVETI PARTE!

  11. La PP-DD, sunt in conducere numai licentiati ai unor universitati importante.
    Este un pacat ca noi am acceptat oameni necajiti IN PP-DD ?
    VA ESTE RUSINE CU ROMANII CURATI?
    VA ATRAG BANII PATATI CU SANGELE EROILOR NOSTRII DIN 1989?
    Chiar v-au spalat creierii comunistii ordinari?
    Rusine Timisoreni, nu-i meritati pe minunatii tineri care s-au sacrificat pentru libertatea noastra.
    TREZITIVA, PANA NU ESTE ……DAR ATI PIERDUT!

  12. Pentru Klaus: nu stiu ce virsta ai si ce faci , dar daca crezi ca cei din PDL sint romani curati ,esti naiv; PDL a devenit in ultimul timp, aproape o „parola”, trebuiau sa se cunoasca smecherii intre ei. Nu vorbesc de cei mici, care au intrat in partid pentru o piine.

  13. Licentiati in PP-DD! Eu am auzit de unul care este cercetat de politie! Nu stiu daca nu a mai avut probleme in vremurile cind justitia nu era asa corupta! Pacat de Bertea, chiar cred ca trebuia sa-si aleaga alt partid! De ex. PP-LC, PRM. Ecologistii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.