Biblia spune că, în drumul său de la Nazareth spre Ierusalim, Isus Hristos a trecut prin Jenin, oraș cu care Timișoara se va înfrăți anul acesta. Demers inițiat încă de anul trecut, înfrățirea dintre Timișoara și orașul palestinian vechi de 4.000 de ani face parte din noua strategie națională. Ambasadorul Palestinei în România, Excelenţa Sa Ahmed Aqel, se află zilele acestea la Timişoara, însoţit de o delegaţie de oficiali palestinieni din care face parte și primarul orașului Jenin, Walid M.A. Abumowes.
De la drumul lui Isus prin Jenin până la coordonatele concrete ale înfrățirii între cele două orașe, palestinienii speră să poată institui parteneriate concrete cu românii și mai ales să beneficieze de expertiza specialiștilor de la noi. ”Iisus Hristos, în drumul spre Nazareth, a trecut prin oraşul Jenin. Aici există mai multe biserici istorice ridicate pe locurile unde a trecut Iisus Hristos.
Dorim să punem oraşul Jenin pe hartă, încât să fie vizitat de turiştii care se deplasează în locurile sfinte din Palestina”, a declarat ambasadorul Ahmed Aqel. Este știut că România are la Ierihon o biserică – mănăstire unde pelerinii în Țara Sfântă găsesc inclusive spații de cazare.
Experții Aquatim se pregătesc de vizită în Jenin
Diplomatul palestinian a explicat că Jenin are nevoie de experienţa Timişoarei pentru dezvoltarea infrastructurii. Ca atare, pe lângă vizitele la primarul Nicolae Robu, regia de transport și universități (unde se dorește să vină la studii mai mulți tineri palestinieni) delegația a întâlnit oficialii Aquatim și chiar au fost stabilite detaliile pentru o vizită oficială în Jenin din partea experiților în apă și canal de la noi.
„Am avut o întâlnire şi cu primarul Timişoarei, am stabilit posibilităţile de colaborare între Timişoara şi oraşul Jenin. Avem nevoie de ajutor şi experienţă pentru a dezvolta toate oraşele plaestiniene, din toate punctele de vedere. S-au discutat posibilităţile de colaborare în domeniul infrastructurii, în economie şi pe partea de investiţii române. Vrem să profităm de nivelul de dezvoltare în domeniul agriculturii care există în România. Am încurajat studenţii din Palestina să vină în Timişoara pentru absolvirea studiilor. Vrem să facem schimburi de experienţă între cele două oraşe. Vor fi trimişi experţi de la firmele cu care colaborează Primăria Timişoara în oraşul Jenin, mai exact în domeniul infrastructurii de apă şi canal”, a mai spus ambasadorul palestinian Ahmed Aqel.