Universitatea Timişoara a promovat în Divizia A1, dar nu s-a mai înscris în prima ligă de volei masculin. Echipa a invocat lipsa banilor pentru participarea în primul eşalon. Termenul de înscriere era 15 iunie, dar cum data cade într-o zi de sâmbătă, practic ultima zi era azi. Universitatea a promovat de pe locul al doilea la turneul de promovare de la sfârşitul lui mai, în urma echipei Arcada Galaţi. Primarul Nicolae Robu declara, pentru PRESSALERT.ro, că va sprijini financiar echipa de volei masculin, deoarece este singura reprezentantă a Timişoarei la acest sport. Bănăţenii ar fi trebuit să plătească o garanţie de înscriere de aproximativ 1.000 de euro la Federaţie la înscriere.
Deși motivele sunt în acest moment neclare, cert este că echipa a decis să nu meargă în primul eşalon. “Numeric, valoric şi financiar nu ne putem ridica la nivelul diviziei A1”, a precizat antrenorul echipei de volei timișorene Sorin Grădinaru pentru Radio Timişoara, adăugând: “Situaţia este mai gravă chiar şi decât acum doi ani”. În urmă cu mai bine de două săptămâni, edilul-șef îi invita pe cei de la club să depună o cerere de solicitate pentru finanțare.