Asistentele şi infirmierele ies în stradă. De ce crede liderul SANITAS Timiş...

Asistentele şi infirmierele ies în stradă. De ce crede liderul SANITAS Timiş că nu-şi vor da medicii demisia

0
DISTRIBUIȚI

demonstrant jpeg

Asistentele şi infirmierele din judeţul Timiş, mai puţin medicii, vor picheta Prefectura Timiş la mijlocul lunii septembrie, anunţă Livius Cârstea, liderul sindicatului SANITAS Timiş. Cadrele medicale din judeţ vor protesta alături de colegii din întreaga ţară, nemulţumite de condiţiile din sistemul de sănătate. Dacă reprezentanţii Colegiului Medicilor anunţau că doctorii sunt dispuşi chiar să-şi dea demisia din spitale începând cu luna noiembrie dacă nu se vor aloca mai mulţi bani pentru sănătate, Livius Cârstea este de părere că medicii vor fi cel mai puţin interesaţi să se implice în astfel de acţiuni.


„Am făcut o serie de observaţii la Legea Salarizării cadrelor medicale, iar dacă nu vor fi luate în considerare, imediat ce angajaţii din spitale se întorc din concediu, vom organiza mitinguri. Cred că la aceste acţiuni vor participa mai mult asistente şi infirmiere pentru că medicii se implică prea puţin, de aceea nici nu cred că-şi va da cineva demisia pentru că românul, în general, se bucură că are un loc de muncă”, ne-a declarat liderul sindicatului SANITAS Timiş. La acţiunile de protest din luna septembrie vor participa cadre medicale din toate unităţile sanitare din judeţul Timiş.

Vă reamintim că la începutul lunii august, Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de lege cu privire la salarizarea personalului medical, care va fi aplicat în zece spitale. Concret, medicii din acele instituţii ar trebui să fie plătiţi din anul 2014 în funcţie de câteva criterii, cum ar fi vechimea sau satisfacţia pacientului. Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România au atras atenţia că proiectul de lege lansat în dezbatere publică se adresează unui număr restrâns de medici şi nu reprezintă un proiect de salarizare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.