Aer de civilizaţie la momentele gen Al Di Meola

Deşi nu sunt mega–fan Al Di Meola, concertul susţinut de acesta zilele trecute în urbea noastră a fost un eveniment deosebit din mai multe privinţe. Se prea poate ca pentru oamenii care urmăresc cu sufletul la gură „Dansez pentru tine”, „Vocea României” sau alte dude de acest fel, numele de Al Di Meola să nu reprezinte nimic. Desigur, există şi reversul medaliei, căci printre cei care au umplut Sala Filarmonicii la cel de-al treilea spectacol susţinut de chitaristul american de origine italiană în oraşul nostru, au existat destule feţe care au venit la spectacol doar pentru că au primit o invitaţie. Sau au aflat că e un concert la care biletul e scump, deci e bine să fii prezent.

Dincolo de toate, de faptul că apreciezi sau nu muzica lui Al Di Meola, evenimentele de acest gen reprezintă adevărate lecţii de cultură muzicală.

Şi civilizaţie. Sunt nişte seri în care înveţi să te bucuri de muzică. În care te detaşezi de ratele neplătite la bancă sau de tâmpeniile cu care eşti înconjurat zi de zi.  Sunt adevărate momente Kodak, în care chiar şi patinatorii picaţi din întâmplare la faţa locului se comportă civilizat. E drept, pentru o scurtă perioadă de timp, dar e şi ăsta un început.

E haios şi frumos în acelaşi timp să vezi politicieni şi figuri marcante ale oraşului care se comportă civilizat, deşi nu înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă pe scenă. Lumea aplaudă, atmosfera pare a fi extraordinară, totul e frumos. Desigur, există şi aici multă prefăcătorie, dar parcă amănuntul ăsta nu mai contează, căci simţi un aer de civilizaţie care se risipeşte, ce-i drept, imediat după ce ieşi din sală şi vezi doi bizoni care se înjură în trafic. Dacă aş fi cârcotaş, v-aş spune că aceste momente Kodak sunt mult prea rare în acest oraş. Fiindcă azi e o zi tomnatică cu mult soare, tind să cred că evenimentele astea sunt tot mai dese. Desigur, pentru a cizela toţi patinatorii din această urbe mai e nevoie de mulţi Al Di Meola, dar suntem pe drumul ăl bun.