Câte propuneri s-au primit pentru modificarea Parcului Scudier

Câte propuneri s-au primit pentru modificarea Parcului Scudier

0
DISTRIBUIȚI

parcul_central

Două zile – atât mai au la dispoziţie timişorenii pentru a face propuneri pentru reamenjarea Parcului Scudier sau pentru a alege între cele două variante propuse de municipalitate.


Pe data de 20 noiembrie se va încheia sondajul postat momentan pe site-ul Primăriei Timișoara. Până acum, nu mai puţin de 400 de persoane au dat curs invitaţiei municipalităţii şi au venit cu propuneri. Viceprimarul Dan Diaconu a prezenat pe scurt cele două proiecte. Abordarea unu prevedere un concept de grădină vieneză, 75% amenajarea peisajeră alcătuită dintr-o peluză punctată de exemplare de valoare şi grupuri compuse din arbori şi arbuşti şi 25% amenajare geometrică a axelor de compoziţie. Abordarea doi are în vedere restaurarea peisajeră şi accentuarea stilului geometric existent pe cele două artere perpendiculare stil englezesc cu peluze întinse , mutarea subarboretului la periferia parcului şi crearea în gazon a unor pete de culoare folosind vegetaţia persistentă. Proiectele pot fi consultate pe site-ul instituţiei, iar propunerile se pot trimite pe adresa comunicare@primariatm.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.