Cine va plăti de la 1 ianuarie taxa de tranzit prin Timișoara

Cine va plăti de la 1 ianuarie taxa de tranzit prin Timișoara

2
DISTRIBUIȚI

sosea camion

Transportatorii au făcut grevă în stradă împotriva creşterii accizei la combustibil, măsură stabilită de guvern pentru anul viitor. Pentru cei ce au uitat şi Primăria Timişoara are veşti proaste. De la 1 ianuarie intră în vigoare taxa de tranzit. „Plata ei se va face în una din două modalităţi. Pe de o parte prin E-banking şi noi ne dorim ca un număr cât mai mare de plătitori să apeleze la această metodă, pentru că este mai uşor şi pentru ei, este mai uşor şi pentru noi şi altă modalitate este prin tichete pe care le vom vide în bezinăriile poziţionate corespunzător la intrarea în oraş”,a spus primarul Nicolae Robu.


Edilul şef nu se aşteaptă ca taxa să aducă foarte mulţi bani la buget. Explicaţia este faptul că „este foarte limitată aplicarea acestei taxe şi ea este destinată doar pentru cei care nu folosesc rutele ocolitoare pe care le au la dispoziţie , or, din păcate, Timişoara nu are la dispoziţie foarte multe rute ocolitoare la ora actuală, încât o parte dintre cei ce tranzitează oraşul o fac fiind obligaţi să recurgă la asta nevând alternativă şi ei nu vor plăti. Principala ocoloire o avem printre Calea Aradului şi Calea Lugojului. Cine nu foloseşte acea porţiune din oraş trebuie să plătească”. Taxa este în valoare de 200 de lei şi este impusă pentru autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone.

2 COMENTARII

  1. Daca voi va plageti, cei care de ani de zile sunt fara loc de munca ce sa mai zica? Mergeti peste Primarie si luati-i la intrebari! sau direct la Palatul VIctorie , la Bucuresti………..

Dă-i un răspuns lui vali Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.