Duma de Stat din Rusia, Camera inferioară a Parlamentului de la Moscova, îi cere preşedintelui Vladimir Putin să adopte măsuri pentru protejarea, „prin toate mijloacele”, a locuitorilor regiunii autonome proruse Crimeea, situată în sudul Ucrainei.
Consiliul Federaţiei Ruse, Camera superioară a Parlamentului, a aprobat solicitarea preşedintelui Vladimir Putin pentru o eventuală intervenţie militară în Ucraina.
„Din cauza situaţiei extraordinare din Ucraina şi a ameninţărilor la adresa cetăţenilor ruşi, trupe ruse vor fi desfăşurate în Ucraina.
Domnul Putin a cerut Consiliului Federaţiei să autorizeze utilizarea forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei până la normalizarea situaţiei politice din această ţară”, informează un comunicat al Kremlinului.
Zeci de indivizi cu cagule şi având arme automate au ocupat poziţii, sâmbătă dimineaţă, în jurul Parlamentului regiunii autonome ucrainene Crimeea, în Simferopol. Ucraina a denunţat, vineri, încălcarea spaţiului aerian de către Rusia, cerând revenirea imediată a elicopterelor ruse la baze, conform unui comunicat al Ministerului ucrainean de Externe. Aproximativ 6.000 de militari ruşi au fost trimişi în Peninsula Crimeea, estimează Ministerul ucrainean al Apărării. Şefii serviciilor de securitate ucrainene s-au reunit, de urgenţă, sâmbătă după-amiază, pe fondul ameninţărilor Rusiei.