„În afara jocului”, o nouă premieră la Teatrul Național din Timișoara

„În afara jocului”, o nouă premieră la Teatrul Național din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

unnamed

Viaţa ca un meci de fotbal: aceasta este provocarea pe care Teatrul Naţional o lansează sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 19, la Studio Uțu Strugari. Noua premieră a Naţionalului, ”În afara jocului”, spune o poveste care ne este foarte aproape fiecăruia dintre noi, povestea felului în care o familie face faţă provocărilor concrete şi mai puţin concrete ale zilei de azi.


Spectacolul se joacă cu casa închisă.

”Textul, în traducerea Luminiţei Voina-Răuţ, aparţine lui Sergi Belbel, important dramaturg, scenarist şi regizor catalan”, arată Codruța Popov, secretarul literar al Teatrului Național din Timișoara. Distribuţia spectacolului îi reuneşte pe actorii Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan, Ana Munteanu, Paula Maria Frunzetti şi Cătălin Ursu. Scenografia spectacolului este semnată Mihai Vălu, iar muzicianul Horea Crişovan creează sound design-ul.
Regia spectacolului este semnată de Ion–Ardeal Ieremia.

În această perioadă s-au pus în vânzare bilete pentru reprezentaţia de joi, 24 aprilie, la Agenţiille de bilete ale Teatrului Naţional şi online, pe www.tntimisoara.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.