La mijlocul lunii iulie, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, anunţa că şi-a completat echipa de consilieri cu un nou nume. Romaniţa Jumanca, consilier local din partea PSD intră în echipa formată din Alexandru Mandici, Stelu Iordache şi Dan Radosav, care are grijă ca activitatea lui Bojin să fie cât mai eficientă. Întrebat de ce această alegere, şeful CJT spune că nu a dorit că numai primarul Nicolae Robu să fie consiliat de o femeie (n.r.
– Sanda Greblă).
Revenind la un ton mai sobru, Bojin anunţa că „am ales-o pentru că e fată isteață, e profesoară asistentă la universitate, lucrează pe proiecte europene. Asta vreau, să se ocupe de partea asta de proiecte europene”. Întrebată cum se simte din postura de consilier după circa o lună de zile de la anunţ, Romaniţa ne-a spus că nu a început efectiv lucrul şi că momentan a avut parte doar de o săptămână de tatonare şi de acomodare cu CJT. „Urmează ca săptămâna viitoare să primesc fişa postului şi să aflu mai multe detalii de la domnul Bojin”, ne-a spus pesedista.
Bravo! numai ca Doamna Romaniţa Jumanca este o femeie citita si cadru universitar! fata de mimozele lui robu care stau doar prin baruri si fac parada modei in Primarie!