Seară de hardcore cu Implant pentru Refuz şi invitaţii lor FOTO

Seară de hardcore cu Implant pentru Refuz şi invitaţii lor FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-30048320">

ipr (9)

Vineri seara, La Căpiţe a fost gazda unui eveniment care a adunat laolaltă amatorii de muzică hardcore şi rock,  concertul susţinut de muzicienii care alcătuiesc formaţia Implant Pentru Refuz, având parte de un public dedicat trup şi suflet, care a reuşit să creeze la faţa locului o atmosferă extraordinară. Băieţii au cântat şi câteva piese ce vor fi incluse pe următorul material discografic al formaţiei, iar în deschiderea lor au cântat cei de la Toy Machines. Campania de strângere de fonduri pentru apariţia albumului Cartography a muzicienilor timişoreni care alcătuiesc formaţia Implant Pentru Refuz, iniţiată la începutul lunii aprilie a strâns 7165 de euro din partea fanilor, suma fiind mai mare decât cea pe care artiştii şi-au propus să strângă, adică şase mii de euro. În funcţie de suma donată, fanii IPR care au contribuit la această campanie de strângere de fonduri vor avea parte de o serie de cadouri din partea formaţiei. Cei care au donat suma de 5 euro vor putea descărca albumul cu o săptămână înainte de lansare, plus un wallpaper la alegere cu trupa. Cei care au optat să primească un CD semnat de toţi membrii trupei au donat zece euro, iar pentru suma de 25 de euro melomanii vor intra în posesia unui vinil cu noul album.

„Lucrăm intens la albumul nostru şi suntem nerăbdători să revenim în faţa fanilor cu acest material discografic. După cum am promis, va ieşi în acest an şi suntem siguri că va fi o surpriză plăcută pentru toţi cei care au contribuit la realizarea acestuia. Ne bucurăm foarte mult că am revenit cu un concert acasă, unde ca de obicei am avut parte de un public minunat. După ce am avut o vară plină în care am cântat la Rocker’s Challenge (Sasca Montană), Padina, Fânfest sau Bucovina Rock Castle, a fost un eveniment cât se poate de reuşit“, ne-a declarat Octavian Horvath „Vita“, solistul trupei. Implant pentru Refuz s-a format în 1995 în Timişoara iar în componenţa actuală îi reuneşte pe Octavian “Vita” Horváth – voce, Valentin “Freaky” Popescu – chitară, Răzvan “Meshu” Nicov – chitară, Czifrak “Pista” Stefan – bass şi Alexandru Hera – tobe.
Foto: Sebastian Tătaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.